După dușul rece ca gheața suferit la alegerile din colegiul Costești, unde n-a reușit decât plasarea pe locul 3 la deputați, cu un număr de voturi aproape „confidențial”, prim-vicepreședintele PDL-Argeș, Gabriel Bratu, se gândește tot mai serios la retragere. Dezamăgit crunt de scorul obținut, în ciuda faptului că a beneficiat de un colegiu în care se aflau cei mai mulți primari PDL dintre toate celelalte, Bratu spune că este firesc să-și asume acest rezultat cu mult sub așteptările sale și, ca atare, este decis să demisioneze. Nu din partid, ci din funcția de prim-vicepreședinte, urmând ca pe mai departe să se canalizeze spre alte activități și să iasă din prim-plan la nivel politic. (M.B.)