Web Analytics
scris miercuri, 19.08.2015

După eliberare, Pendiuc a fost să se roage la Schitul din Trivale

# Ultima zi în arest, întâia zi de libertate…
Piteștenii au fost surprinși să-l revadă pe primarul Tudor Pendiuc pe stradă, la nici două zile după ce a scăpat de arestul preventiv. După ce și-a văzut familia, iar asta s-a întâmplat vineri în jurul orei 23.00, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut primarul Pendiuc a fost să meargă la biserică. Astfel că edilul a ales ziua de duminică spre a merge la Schitul din Trivale, de care este foarte atașat și la care a ținut neapărat să se roage. Apoi, luni, încă de la primele ore ale zilei, Pendiuc a pornit într-o plimbare prin centrul Piteștiului, oprindu-se pentru a-i saluta și a schimba câteva cuvinte cu comercianții care vând flori în pasajul de la Mobilux. Aceștia i-au spus că se bucură că îl văd și i-au urat toate cele bune. Cetățenii cu care a intrat în contact edilul au rămas surprinși de faptul că acesta arăta vizibil slăbit, cu cel puțin 20 de kg faţă de perioada de dinaintea detenției, fapt care a generat inevitabil un sentiment de compasiune.

După eliberare, Pendiuc a fost să se roage la Schitul din Trivale

Alina Crângeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...