Web Analytics

Ducele de Albota resimte terapia de şoc a Guvernului – Licitaţie anulată din cauza lipsei banilor

de | 7.10.2010 12:20 | Politica si Administratie

Primăria Albota a anulat o licitaţie pentru desemnarea firmei care urma să asfalteze o porţiune de drum de aproximativ un 1 km. Motivul? Nimic altceva decât lipsa banilor, ştiut fiind faptul că Guvernul a redus cu 22% transferul de bani de la bugetul de stat către autorităţile locale. „Vina nu este decât a guvernanţilor care au găsit de cuviinţă să ne ia din vistierie două miliarde de lei vechi. Văd că domnii de la putere au aruncat criza în braţele administraţiilor publice locale. Reducerea alocaţiilor bugetare cu 22 la sută va însemna reducerea drastică a investiţiilor. Eu tocmai am anulat licitaţia pentru asfaltarea unui drum de 1 km din cauză că nu aveam banii necesari. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă, pentru că Guvernul ăsta conduce numai prin ordonanţe de urgenţă, când începi o lucrare eşti obligat să ai toţi banii. În aceste condiţii, n-avem decât să pietruim drumul de care vă zic pentru a nu avea probleme la iarnă”, ne-a declarat primarul Ion Dumitru, vizibil deranjat de deciziile aberante luate de cabinetul Boc. (N. DINU)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii