Web Analytics
scris joi, 14.11.2024

Ducele de Albota anunţă un record. „Este al 14-lea pod pe care-l facem de când sunt eu primar, în opt mandate”

La Albota, ședința de constituire a noului Consiliu Local a fost programată marți, 12 noiembrie. Din respectivul for legislativ fac parte opt membri ai PSD, patru de la PNL și unul de la USR. În acest context, primarul Ion Dumitru spune că „nu sunt probleme”. Iar Florin Șerban va fi desemnat viceprimar pentru încă un mandat.

Ducele de Albota anunţă un record. „Este al 14-lea pod pe care-l facem de când sunt eu primar, în opt mandate”

„Avem proiecte destule. Acum am primit 900.000 lei din fondul de rulment al Guvernului. Important este, printre altele, că avem două poduri de făcut, unul peste pârâul Albota și unul peste Teleorman. Suntem la al 14-lea pod pe care-l facem de când sunt eu primar, în șapte mandate, ăsta-i al optulea” – ne-a spus „Ducele”, căruia i-a mai trecut mâhnirea de la alegerile din luna iunie, atunci când a avut de suportat șicanele… finului său.
„Dacă în comună ar fi candidat un om capabil, eu nu mai candidam. Dar când am văzut că mă ia în tărbacă – așa, pe românește – chiar finul meu, atunci am zis «da, domnule, merg mai departe». Și am câștigat cu 70 la sută. Dar eu nu mi-am auzit într-o viață de om ce-am putut să-mi aud în acea perioadă”, ne-a declarat primarul din Albota, reales recent și președinte la Asociația Comunelor din România.

Citește și Primăria Câmpulung nu acordă compensații pentru imobilele naționalizate

Citește și PSD susţine fermierii şi producătorii autohtoni. Ion Mînzînă: „În târgurile de la ţară găseşti viaţa adevărată”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită