Web Analytics
scris joi, 23.04.2020

DSP Argeș a autorizat cele două aparate de testare COVID de la Mioveni

Începând de astăzi, laboratorul de biologie moleculară din cadrul Spitalului Mioveni efectuează teste pentru depistarea infecțiilor cu SARS-COV-2. Direcţia de Sănătate Publică Argeş a autorizat ieri, 22 aprilie, laboratorul de analize al Spitalului Mioveni, care cuprinde două aparate de tip Real Time PCR, de testare COVID 19. Probele vor fi analizate de personal specializat în domeniu, doi biologi care au efectuat cursuri de specializare în biologie moleculară la Spitalul Victor Babeș din București. Spitalul Orășenesc Mioveni a solicitat delegarea unui medic specialist în biologie moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Laboratorul de analize de la Mioveni pentru depistarea și diagnosticarea persoanelor infectate cu noul coronavirus cuprinde un sistem de testare Universal Molecular Diagnostics System – ExiStation 48A System, achiziționat de Fundația Groupe Renault România, format din două hote unde se prepară mixurile pentru extracție, un aparat ExiPrep-16Dx pentru extracția ARN-ului și un analizor PCR RT. Cel de-al doilea echipament este un aparat PCR RT, care a fost donat de omul de afaceri Gheorghe Văsâi.
De asemenea, Asociatiile Donează pentru Argeș și Zimbrul Carpatin, Camera de Comerț și Industrie Argeș, precum și Cristian Gentea s-au alăturat eforturilor Fundației Groupe Renault România, achiziționând un număr suplimentar de teste. Menționăm că la Spitalul Județean de Urgență Pitești este în curs de desfășurare achiziționarea unui aparat PCR, iar Spitalul Municipal Câmpulung intenționează, la rândul său, achiziționarea unui astfel de aparat. Până în prezent, astfel de teste erau efectuate la Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș”, din București.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...