Web Analytics

Drumul Câmpulung-Curtea de Argeş rămâne la mâna guvernanţilor

de | 14.02.2019 13:55 | Politica si Administratie

Intemperiile acestei ierni au marcat iarăşi covorul asfaltic deja peticit de pe DN 73C Câmpulung – Curtea de Argeş. Cei de la Drumuri Naţionale Piteşti se ocupă acum de lucrări care se efectuează periodic pe acea arteră de circulaţie, constând îndeosebi în decolmatarea şanţurilor pentru a evita intrarea pe drum a apelor de la ploi sau zăpadă topită. În plus, se efectuează plombări în anumite zone, acolo unde precipitaţiile au creat adevărate cratere. Sunt lucrări de urgenţă, dar care nu vor rezolva problema unui drum care are nevoie de reparaţii capitale de peste două decenii. Iar reabilitarea acestuia nu pare aproape, în ciuda demersurilor făcute de autorităţi sau societate civilă.
Numai în ultimii doi ani s-au făcut numeroase adrese către Ministerul Transporturilor, ultima aparţinând Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”. Însă, potrivit celor de la Drumuri Naţionale, şi autorităţile judeţene s-au adresat guvernanţilor pentru a-şi îndrepta atenţia asupra DN 73C. Deocamdată documentaţia se află undeva între Guvern şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, dar fără o hotărâre de Guvern nici nu poate fi vorba măcar de întocmirea unui proiect de reabilitare a drumului care leagă două foste capitale ale Ţării Româneşti.
C.I.B.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii