Web Analytics
scris vineri, 15.08.2025

Dragoş Şerban, director la FC Argeş, anunţă primele măsuri de austeritate: „Echipa de volei nu este înscrisă în campionat. Primăria a dat un buget, dar pe parcurs s-au modificat taxe, s-a modificat TVA-ul…”

Dragoş Şerban, director la FC Argeş, anunţă primele măsuri de austeritate: „Echipa de volei nu este înscrisă în campionat. Primăria a dat un buget, dar pe parcurs s-au modificat taxe, s-a modificat TVA-ul…”

Care este situația secției de volei? Am văzut că echipa nu va mai fi înscrisă în campionat, deși s-a salvat de la retrogradare și a rămas în Divizia A.

– Am hotărât, împreună cu Consiliul de Administrație, să nu ne înscriem în această ediție de campionat, având în vedere și situația economică generală a țării și lipsa de predictibilitate în ceea ce înseamnă partea financiară.

Păi, și această secție se va desființa?

– Nu, nu se desființează. Una este să nu ne înscriem în campionat, alta este desființarea. Noi nu ne înscriem în campionat. Rămâne ca pe viitor să vedem ce facem.

Deci, decizia, cu alte cuvinte, aparține Primăriei și Consiliului Local, care nu au mai alocat bani suficienți, să înțeleg…

– Nu, nu Primăriei și Consiliului Local. Hotărârea s-a luat în Consiliul de Administrație. Nu este vorba că Primăria n-a dat bani. Primăria a dat un buget, dar pe parcurs s-au modificat taxe, s-a modificat TVA-ul… Iar toate astea au dus ca până la finalul anului să nu știi ce se va întâmpla din punct de vedere fiscal.

„Celelalte secții din cadrul clubului au finanțare asigurată până la sfârșitul anului”

Am înțeles. Dar situația asta a afectat și alte secții de la club?

– Deocamdată nu, și mă refer la secțiile mari, adică în special la baschet. Celelalte secții din cadrul clubului au finanțare asigurată până la sfârșitul anului, pentru că este alt tip de colaborare acolo.

Adică?

– Acolo sunt câțiva sportivi la fiecare secție. Înțelegeți? Nu este vorba despre banii ăștia care sunt la baschet sau la volei.

Apropo de baschet, ce poți spune despre bugetul pentru sezonul viitor?

– Bugetul este ca în fiecare an, adică unul consistent.

Este mai mare ca anul trecut sau mai mic?

– Este mai mare decât anul trecut.

Să înțeleg că și obiectivul este altul, nu?

– Obiectivul întotdeauna a fost același, clasarea în primele patru locuri și abordarea semifinalelor. Dar dacă ne uităm, în fiecare an crește bugetul și la noi, dar totodată crește și la ceilalți. Faptul că ne-a crescut nouă bugetul nu înseamnă că este ceva sigur, 100%, că vei putea accede în semifinale. Pentru că și la alții crește bugetul mai mult decât la noi, iar puterea de cumpărare este alta, cheltuielie sunt cu totul altele, de la an la an, din punct de vedere ce înseamnă taxe, ceea ce înseamnă toate cele conexe baschetului, cazări, servirea mesei, medicații și toate celelalte.

Citește și Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului de la Cincinnati

Citește și Ja′Von Franklin, noul pivot al echipei FC Argeș

„La baschet sumele sunt mari și nu vrem ca la sfârșitul anului să ne trezim că nu putem onora nu știu ce cheltuieli”

Care este, aproximativ, bugetul echipei de baschet?

– Bugetul clubului este public, dar este vorba despre cum s-a distribuit apoi.

De asta spun, la baschet cam cât ar fi? Aproximativ, nu trebuie să-mi dai o sumă exactă.

– Nu-ți dau aproximativ, că n-are rost. Bugetul clubului este unul, să știi.

Bun, să revenim puțin la celelalte secții. Handbal, de exemplu…

– Nu avem noi așa ceva.

Deci, în afară de volei și baschet, sunt doar secții care au sport individual?

– Exact. De asta ți-am spus. Pentru că aici sunt sumele mari. Și nu vrem ca la sfârșitul anului să ne trezim că nu putem onora știu eu ce cheltuieli.

S-a distribuit cumva o parte din banii de la volei către baschet?

– Nu, nu. Ce a rămas s-a distribuit către toate celelalte secții. Pentru că și la baschet au crescut cheltuielile enorm. S-a schimbat regulamentul, acum este regulat, cu doi români în teren tot timpul, ceea ce implică alte costuri. A trebuit să aducem alt tip de jucători pentru a putea fi competitivi.

Citește și La doar 9 ani, Eliza Bădescu e campioană europeană la şah rapid

Citește și Constructorul nr. 1 din Ştefăneşti e şi acţionar la Universitatea Craiova

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită