Web Analytics
scris joi, 25.08.2011

Dracula a văzut barajul Vidraru pe bicicletă

# Super concurs de ciclism la Dracula Fest. Tot în cadrul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, sâmbătă, 20 august, 56 de biciclişti au luat startul în concursul de ciclism montan Dracula Bike. Ciclişti din toată ţara şi de toate vârstele s-au întrecut pe un traseu forestier, de dificultate medie, cu o diferenţă de altitudine de 390 de metri. Startul s-a dat la 3 km de barajul Vidraru, spre Cumpăna, din punctul Călugăriţa, iar cursa s-a desfăşurat pe o distanţă de 9 km până la Curmătura Runcurelei şi retur, în total 18 km.

Dracula a văzut barajul Vidraru pe bicicletă

Festivitatea de premiere a fost oficiată de vicepreședintele Consiliului Județean, Simona Bucura Oprescu, a avut loc la hotelul Posada Vidraru (fosta Casa Argeşeană), iar valoarea cumulată a premiilor a a fost de aproape o sută milioane lei vechi. S-a concurat pe categorii de vârstă,  locul I a fost premiat cu 600 lei, locul II cu 400 şi locul III cu 200. Merită, de asemenea, felicitat, sufletul acestui concurs de ciclism organizat de CJ, ne referim la Ion Sănduloiu, șeful Serviciului Salvamont Argeș. Acesta s-a îngrijit ca totul să iasă ca la carte, și așa a și fost, de la marcarea impecabilă a traseului, până la hărțile oferite participanților și premiile consistente în bani, o raritate (încă) pentru concursurile de mountain bike din țara noastră. Nu doar că nici un concurent la ”Dracula Bike Fest” n-a plătit nicio taxă de participare, cum se întâmplă la alte concursuri, dar toți au primit câte o masă la final, la noul hotel Casa Argeșeană, iar câștigătorii categoriilor de vârstă chiar și bani. Bravo! (A.G.)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...