Web Analytics

Dr. Viorel Enache le-a dăruit „Culori de Primăvară” copiilor instituţionalizaţi

de | 20.04.2017 05:33 | Actualitate

4 03Săptămâna trecută, în Joia Mare, când potrivit tradiţiei creştinii înroşesc ouăle de Paşte, la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti a avut loc o acţiune umanitară destinată copiilor instituţionalizaţi din judeţul nostru. Acţiunea, intitulată „Culori de Primăvară”, a fost organizată de dr. Viorel Enache, consilier judeţean şi preşedinte coordonator al Pes Activists Argeş şi de consilierul judeţean Marius Nicolaescu, totodată secretar al organizaţiei. La Goleşti, copiii din centrele de plasament au primit o masă caldă şi daruri. Profesoara Irina Creţ, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Corbeni, le-a vorbit micuţilor despre tradiţiile şi obiceiurile din preajma Sărbătorilor Pascale. În final, copiii au participat la un atelier de încondeiat ouă, unde meşterii populari i-au învăţat arta încondeierii ouălor. La manifestare au mai luat parte şi senatorul de Argeş Cristina Stocheci, precum şi deputaţii Radu Vasilică şi Nicolae Georgescu.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii