Campania „O stradă şi un bust în Piteşti pentru Constantin Stroe”
„Jurnalul de Argeș” a inițiat, încă din octombrie 2021, o campanie în cinstea fostului director al Dacia și al Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), doctor inginer Constantin Stroe. Până acum, numeroase personalități și-au spus părerea despre necesitatea unei străzi și a unui bust în Pitești pentru regretatul Constantin Stroe. În această ediție l-am invitat pe doctorul Constantin Păun, fost medic-șef al secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Pitești, care este de acord cu inițiativa campaniei.
„L-am cunoscut personal pe dl Stroe, dar nu pot să spun decât că am avut o întâlnire-două cu dânsul și mi s-a părut un om deosebit. Și tot ce am citit și urmărit în mass-media referitor la domnul inginer Constantin Stroe mi-a făcut o deosebită plăcere”. Medicul ne-a mai spus că se felicitau reciproc, din politețe, de sărbătoarea Sf. Constantin și Elena. „Din informațiile pe care le-am obținut din mass-media cred că merită acest lucru dl Constantin Stroe pentru că a revigorat și a menținut industria auto din județul Argeș. Și orașul Mioveni, și fabrica Dacia au trăit și trăiesc datorită dânsului, pentru că au fost atâtea branduri în România care au murit din cauza lipsei unor personalități reale, nu false personalități. Am avut tradiție și în fabrica de avioane și nu mai avem, am avut tradiție și în fabrica de autocamioane, începând cu «Steagul Roșu», «Roman» ș.a.m.d., și nu mai avem, ceea ce denotă că tot omul este cel care sfințește locul”, ne-a declarat doctorul Constantin Păun.
Citește și Ion Burnei: „Constantin Stroe merită recunoştinţă veşnică”
Citește și Iustin Preoteasa despre Constantin Stroe: „Faptele au dovedit că a fost un tip extraordinar”
0 Comentarii