Locuitorii de pe străzile Maximilian Popovici și Maior Gheorghe Cocioceanu din orașul Topoloveni vor rămâne fără apă în data de 24 aprilie, în intervalul orar 09:00 – 16:00. Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti informează că va fi sistată alimentarea cu apă potabilă în vederea cuplării conductei de alimentare cu apă nou executate DN 110 mm pe strada Câmpului (tronson 3 – fosta str. Maximilian Popovici), la rețeaua de distribuție existentă de pe strada Maximilian Popovici din orașul Topoloveni.
Citește și Evaluarea profesională a funcționarilor publici, aprobată de Biroul Permanent
„Facem precizarea că noua rețea de alimentare cu apă este executată în cadrul CL8 „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Topoloveni, Bradu, Căteasca şi Albota” – Acord contractual nr. 65/11.03.2024.
Împreună cu echipa constructorului, limităm pe cât posibil disconfortul locuitorilor din zonă și îi asigurăm că vom face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa alimentării cu apă potabilă, societatea Apă Canal 2000 recomandă utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă pentru consum și uz casnic în perioada de întrerupere”, transmite Apă Canal.
Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la Call Center, la numărul de telefon 0248 223 237, sau pot accesa site-ul www.apacanal2000.ro, secțiunea “Lucrări programate”.
0 Comentarii