Săptămâna trecută s-a finalizat cu succes proiectul de extindere și dotare a Școlii nr. 1 din satul Micești, comuna Micești. La conferința de închidere a proiectului a fost prezent, alături de alți invitați de marcă, și prefectul Mihai Oprescu. Proiectul „EXTINDERE ŞI DOTARE ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, SAT MICEȘTI, COMUNA MICEȘTI, JUDEŢUL ARGEŞ” a fost finanţat din Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4. „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formarea profesională continuă”.
Obiectivul general al proiectului a constat în îmbunătăţirea şi sprijinirea dezvoltării infrastructurii educaţionale, potrivit nevoilor şi resurselor specifice, în vederea promovării dezvoltării locale durabile.
Valoarea totală a contractului de finanţare a fost de 1.649.526,04 lei, valoarea totală eligibilă de 1.220.186 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR de 1.037.158,10 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional de 158.624,18 lei, iar co-finanţarea eligibilă a beneficiarului a fost de 24.403,72 lei.
Durata de implementare a proiectului a fost 24.04.2014-31.12.2015.
Tot săptămâna trecută s-a finalizat cu succes proiectul de extindere și dotare a Școlii Primare nr. 1 din satul Păuleasca, comuna Micești. La conferința de închidere a proiectului a fost prezent, alături de alți invitați de marcă, și vicepreședintele CJ Argeș, Dorin Mărășoiu.
Obiectivul general al proiectului a constat în îmbunătăţirea şi sprijinirea dezvoltării infrastructurii educaţionale, potrivit nevoilor şi resurselor specifice, în vederea promovării dezvoltării locale durabile.
Valoarea totală a contractului de finanţare a fost de 1.073.606,52 lei, valoarea totală eligibilă de 758.401,00 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR de 644.640,85 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional de 98.592,13 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului a fost de 15.168,02 lei.
Durata de implementare a proiectului a fost 24.12.2014-31.12.2015. D.G.

Președintele Nicușor Dan nu merge la Adunarea Generală ONU. România va fi reprezentată de ministrul de externe
Președintele Nicușor Dan nu va fi prezent la sesiunea Adunării Generale ONU din perioada 23-29...
0 Comentarii