Web Analytics
scris joi, 17.10.2024

Două licee din Argeș, vizitate de specialiștii unor companii mari din domeniul auto

Două licee din Argeș, vizitate de specialiștii unor companii mari din domeniul auto

15 școli tehnice și profesionale din țară au primit materiale didactice și echipamente în valoare de 27.000 euro prin intermediul programului „Viitorul Pornește Azi”, derulat de VARTA în parteneriat cu Inter Cars România. Printre beneficiari s-au numărat Liceul Tehnologic Auto din Curtea de Argeș și Liceul Tehnologic Auto din Câmpulung Muscel.

În ciuda faptului că, în fiecare an, în România, 6.800 de elevi termină cursurile școlilor tehnice, rata de absorbție pe piața muncii este scăzută, spun reprezentanții proiectului într-un comunicat de presă. Astfel, creșterea numărului de tineri care se angajează în domeniu este unul dintre obiectivele acestui program, oferind suportul tehnic și profesional necesar.

În cadrul proiectului, șapte școli tehnice și profesionale din țară au beneficiat de echipamente tehnice moderne în valoare de 15.000 de euro, iar alte 8 școli din țară au primit materiale didactice și informative actuale dedicate cursurilor pentru mecanici auto. Valoarea totală a materialelor și echipamentelor pe care le-au primit unitățile de învățământ anul acesta a fost de 27.000 euro.

Astfel, între 30 septembrie și 17 octombrie, 350 de elevi din 7 școli, finaliste ale competiției de testare a cunoștințelor în domeniul auto – „Young Car Mechanic”, au luat parte la întâlniri educative cu specialiști în domeniul tehnic și auto.

Vizită la Curtea de Argeș

Reprezentanții VARTA și Inter Cars au pornit din Târnăveni (Liceul Tehnologic), iar apoi s-au întâlnit cu elevii din Șimleu Silvaniei (Liceul „Ioan Ossian”), București (Colegiul Tehnic „Valter Mărăcineanu”), Curtea de Argeș (Liceul Tehnologic Auto) și Câmpulung Muscel (Liceul Tehnologic Auto). Ultimele două sesiuni au avut loc în Borșa (Liceul Tehnologic) și Negrești (Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga”).

Liceul Tehnologic din Târnăveni, fiind singurul inclus în proiect pentru a treia oară, a primit un tester de diagnoză și încărcător de baterii Bosch, un dispozitiv TPMS și un voucher de 2.500 lei pentru a fi folosit la achiziția altor echipamente din portofoliul Inter Cars.

Citește și Cel mai bun tânăr mecanic din România, musceleanul Bogdan Aldea: „Pasiunea a început de când eram mic şi făceam cu tata mecanică”

Este foarte important să fim aproape de acești elevi, în rândul cărora sunt viitori experți din domeniul auto. Încercăm să-i încurajăm, să le oferim și noi condițiile cele mai bune să se dezvolte, pentru că toată lumea are nevoie de un specialist bine pregătit, în special pentru că întreg contextul auto se schimbă, vedem tot mai multe tehnologii noi aplicate de jucătorii mari din industrie. Învățarea este un proces continuu, pe care noi dorim să-l susținem constant, beneficiile pe termen lung fiind deloc de neglijat”, a declarat Bogdan Bănicescu – Sales Manager VARTA România.

Tentațiile sunt mari în rândul tinerilor, pentru că există tot felul de locuri de muncă cu venituri mari pe termen scurt, dar care nu implică cunoștințe specifice sau programe extinse de studiu. Rolul nostru este să arătăm tinerei generații că o carieră construită cu răbdare își va da roadele puțin mai târziu, dar vor avea garanția că au un job stabil, căutat și din ce în ce mai bine remunerat. Este atractiv să profiți de o oportunitate pe termen scurt, dar nu este o soluție, dacă dorești să-ți contruiești un drum sigur”, a declarat Petrișor Covaciu – Manager Formare Young Car Mechanic, Inter Cars România.

Proiectul este o continuare a concursului „Young Car Mechanic”

„Viitorul Pornește Azi” este o continuare a concursului „Young Car Mechanic”, ajuns la a treia ediție în acest an în România, menit să identifice și să promoveze tinerii care își doresc o carieră în domeniul auto.

În total, aproape 600 de elevi din 98 de școli profesionale din 24 județe s-au întrecut la concursul „Young Car Mechanic”, parcurgând o etapă teoretică, 3 etape regionale cu probe teoretice și practice și finala.

Despre Clarios

Clarios este lider mondial în soluții avansate de stocare a energiei. Cu 16.000 de angajați în toate companiile membre, Grupul produce și distribuie un portofoliu de tehnologii de baterii pentru aproape orice tip de vehicul, tehnologii care oferă performanță unică durabilă, de ultimă generație și aduc fiabilitate, siguranță și confort în viața de zi cu zi. Impactul Clarios se observă în fiecare verigă a lanțului de aprovizionare, contribuind la progresul comunităților pe care le deservește. În calitate de semnatar în 2020 al Pactului Global al Națiunilor Unite, Clarios se angajează să-și alinieze strategiile și operațiunile la principiile universale axate pe drepturile omului, muncă, mediu și anticorupție. Clarios este o filială a Brookfield Business Partners.

Despre Inter Cars România

Inter Cars România, distribuitor de piese și accesorii auto, a intrat pe piața locală din 2008, iar în prezent operează la nivel național cu 70 de filiale în regim de franciză. Cifra de afaceri pe 2023 a depășit 320 milioane euro.

Despre Grupul Inter Cars

Grupul polonez Inter Cars este cel mai mare distribuitor de piese și accesorii auto din centrul și estul Europei. În 2023, grupul cuprindea peste 600 de filiale din 18 țări din Europa, cu o cifră de afaceri de 3,88 miliarde euro.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Parc cu amintiri la Câmpulung

Asociația „Zi de Bine”, coordonată de Melania Medeleanu, în colaborare cu Primăria Câmpulung...

Ultimele articole

Parc cu amintiri la Câmpulung

Asociația „Zi de Bine”, coordonată de Melania Medeleanu, în colaborare cu Primăria Câmpulung...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Vot pe banii câmpulungenilor

Ultima întrunire a consilierilor locali din Câmpulung care își încheie mandatul în această săptămână a avut loc cu ocazia unei ședințe extraordinare...

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...