Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, luni, încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva, pe motiv că faptele de care erau acuzaţi aceştia s-au prescris.În urma acestei decizii, condamnările aplicate de Curtea de Apel Braşov în iulie 2021 au fost anulate.
Astfel, au scăpat de pedepse Ioan Adam (fost deputat, care primise la Curtea de Apel Braşov o condamnare de 2 ani închisoare cu executare), Andrei Hrebenciuc (fiul lui Viorel Hrebenciuc) – 2 ani de închisoare cu suspendare în prima instanţă; Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna) – 7 ani cu executare; Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) – 3 ani cu executare; Anca Roxana Bularcă (fostă Adam, fosta soţie a deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) – 2 ani de închisoare cu suspendare, notează Agerpres.De asemenea, s-a dispus încetarea procesului penal sau achitarea şi în cazul celorlalţi inculpaţi din dosar: Dan Costin Bengescu, Gabriela Rodica Sturdza (fostă Zaharia), Sorin Ion Iacob, Ioan Mătăşel.
Citește și: RAR introduce programare obligatorie pentru eliberarea documentelor, din 15 noiembrie
Prescrierea a intervenit ca urmare aplicării unor decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi faptului că procesul a fost mutat timp de opt ani pe la mai multe instanţe. Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată. Acuzaţiile din dosar se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului.
0 Comentarii