Web Analytics
scris vineri, 07.07.2023

Dosar penal pentru polițiștii care l-au oprit în trafic pe procurorul Horodniceanu. Ce ar fi greșit agenții 

Cei doi polițiștii care l-au oprit în trafic, în luna mai, pe fostul şef al DIICOT, procurorul Daniel Horodniceanu, ar fi vizați de un dosar penal, susţin surse judiciare.

Dosar penal pentru polițiștii care l-au oprit în trafic pe procurorul Horodniceanu. Ce ar fi greșit agenții 

Cel care e deranjat că e oprit degeaba în trafic e Daniel Horodniceanu, fostul șef al DIICOT, în prezent vicepreședinte CSM. Iar polițiștii îi răspund că a depășit mașina de poliție fără să semnalizeze. A urmat apoi un dialog destul de spumos din care reiese că procurorul abuzează de putere în faţa unui polițist la datorie.

Pentru dialogul de atunci, Inspecția Judiciară a CSM l-a trimis în judecată disciplinară pe Horodniceanu. Iar acum, ceea ce s-a întâmplat în acea noapte se cercetează în cadrul unui dosar deschis in rem, care privește presupuse fapte, și nu persoane.

Dosarul a fost inițiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, dar a fost preluat de Parchetul Curţii de Apel Iași. În cadrul acestui dosar, cei doi poliţişti ar fi fost audiați, iar telefoanele le-ar fi fost ridicate pentru percheziția informatică, susţin surse judiciare. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...