Poliţiştii din Argeş continuă cercetările în cazul turiştilor surprinşi de două avalanşe mari la cabana Capra din Făgăraş, fiind deschis un dosar penal pentru înşelăciune. Între timp, s-a stabilit identitatea persoanelor aflate la cabană şi au fost identificate 14 maşini, care nu au putut fi scoase încă de sub zăpadă.
”În continuarea verificărilor privind evenimentul care a avut loc în noaptea de 04 spre 05 februarie a.c., pe DN 7C, în zona unei unităţi de cazare turistică, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş desfăşoară cercetări într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, conform art. 244 din Codul Penal”, a anunţat, marţi, Poliţia Judeţeană Argeş.
Citește și: La Cabana Capra au fost şi mulţi copii! Evacuarea a 57 de turişti – misiune îndeplinită!
Totodată, poliţiştii fac cercetări pentru identificarea şoferilor autovehiculelor care au fost avariate ca urmare a producerii avalanşei, pentru eliberarea autorizaţiilor de reparaţie auto şi luarea măsurilor legale care se impun.
”Până în prezent, a fost stabilită identitatea persoanelor care s-au aflat la unitatea de cazare turistică şi au fost identificate 14 autovehicule, însă până la emiterea prezentei comunicări nu a fost posibilă extragerea acestora, pentru constatarea avariilor şi întocmirea documentelor legale”, a precizat IPJ Argeș.
Prima avalanşă a lovit cabana Capra din Făgăraş sâmbătă seară, în timp ce turiştii petreceau la o zi onomastică. Evenimentul a avut loc la zece minute de la servirea tortului. Turiştii au povestit că au auzit un zgomot ”ca o bombă”.
O altă avalanşă de amploare a avut loc duminică dimineaţa. Timp de șapte ore, echipele de intevenție au lucrat la deblocarea drumului.
0 Comentarii