Web Analytics
scris miercuri, 13.12.2017

Dosar penal pentru comercializare de păcură fără accize

evaziune pacuraPolițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal și respectiv vânzarea, fără drept, pe teritoriul României, de produse energetice tip păcură sau asimilate acesteia din punct de vedere al accizelor, nemarcate și necolorate corespunzător.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că administratorul unei societăți comerciale ar fi comercializat peste 26.000 de litri de păcură nemarcată și necolorată, sustrăgându-se de la achitarea accizelor către bugetul de stat.
Prin activitatea infracțională bugetul consolidat al statului ar fi fost prejudiciat cu suma de aproximativ 42.000 de lei, reprezentând accize.
Dosarul a fost înaintat Pachetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de arestare preventivă.

Dosar penal pentru comercializare de păcură fără accize

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Ultimele articole

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...