Web Analytics
scris sâmbătă, 14.03.2026

Donald Trump declară că SUA nu au nevoie de ajutorul Ucrainei pentru a respinge atacurile cu drone iraniene

Președintele american Donald Trump a fost întrebat, în cadrul unui interviu la Fox News Radio, dacă Ucraina ajută SUA în apărarea antidronă din Orientul Mijlociu, răspunzând că “nu, nu avem nevoie de ajutorul lor în apărarea împotriva dronelor. Știm mai multe despre drone decât oricine. Avem, de fapt, cele mai bune drone din lume”.

Citește și: Un bărbat a mers la poliţie şi s-a predat spunând că şi-a ucis fratele

Totuși, aceste declarații se contrazic cu relatările presei internaționale – inclusiv ale The Washington Post – care a scris anterior că Administrația Trump solicitase ajutorul Ucrainei pentru a face față atacurilor cu drone iraniene din Orientul Mijlociu, după ce roiuri de drone ieftine, similare celor folosite de Rusia în ofensivele împotriva Ucrainei, au reușit să treacă de sistemele de apărare aeriană americane și să lovească mai multe ținte din regiune. 

La începutul săptămânii, Volodimir Zelenski anunța că experți ucraineni în anihilarea dronelor vor merge în Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, de săptămâna viitoare. De asemenea, Financial Times a dezvăluit că Pentagonul și cel puțin o țară din zona Golfului sunt în negocieri pentru achiziția de drone de interceptare ucrainene.

În această seară, publicațiile americane informează că Pentagonul desfășoară o unitate expediționară a pușcașilor marini în Orientul Mijlociu. Unitatea este folosită pentru răspuns rapid și, de obicei, este formată din 2.500 de pușcași marini și marinari. Totuși, subliniază CNN, care  a discutat cu trei oficiali familiarizați cu subiectul, nu este clar la ce va fi folosită unitatea și nici unde va fi desfășurată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită