Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că Spania merită să fie „dată afară” din NATO din cauza cheltuielilor militare insuficiente, relatează AFP, citat de Agerpres. Președintele american este nemulțumit că țara europeană nu a crescut bugetul pentru apărare.
„Nu au nicio scuză să nu o facă, dar nu este grav. Sincer, poate ar trebui să-i daţi afară din NATO”, a declarat preşedintele SUA în Biroul Oval, referindu-se la acordul din cadrul Alianţei Atlantice de a se aloca 5% din PIB-ul ţărilor membre cheltuielilor de apărare.
În iunie, ţările NATO s-au angajat în cursul unui summit la Haga să îşi crească substanţial cheltuielile militare. Membrii alianței de securitate susținute de SUA au convenit să își majoreze semnificativ cheltuielile militare până la 5% din PIB, îndeplinind astfel o prioritate majoră a lui Trump, care vrea ca europenii să cheltuiască mai mult pentru propria apărare.
Citește și Dormiţi bine, domnilor din conducerea Consiliului Judeţean? Din 52 de microbuze şcolare niciunul nu a ajuns la Rucăr, deşi liceul din comună poate instrui elevi de pe toată valea Dâmboviţei
0 Comentarii