Doi turiști și-au pierdut viața, iar un al treilea a fost salvat la limită, după un accident petrecut vineri seară în Munții Făgăraș. Grupul se afla pe versantul vestic al Vârfului Netedu, când cei trei au alunecat pe o pantă extrem de abruptă, în direcția Văii Arpășelului.

Potrivit Salvamont Sibiu, unul dintre turiști a reușit să se oprească din alunecare și a fost preluat ulterior de un elicopter SMURD, cu ajutorul unui salvator montan care a fost troliat până la locul incidentului. Ceilalți doi au căzut câteva sute de metri și au suferit răni fatale.
Echipele de intervenție au ajuns la locul tragediei, însă din cauza condițiilor meteo nefavorabile, operațiunea de recuperare a trupurilor neînsuflețite a fost amânată.
Salvamontiștii au precizat că persoanele implicate nu erau echipate corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă, unde stratul de zăpadă și gheața fac deplasarea extrem de periculoasă în această perioadă.




0 Comentarii