Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, cu sprijinul specialiștilor criminaliști și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au desfășurat, în dimineața zilei de 21 mai 2025, trei percheziții domiciliare în comuna Vedea, într-un dosar penal privind un furt calificat. Cercetările au fost demarate în urma unei plângeri prin care un bărbat din Vedea, a sesizat că în perioada 28 martie – 3 aprilie 2025, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în locuința sa, după dezactivarea sistemului de supraveghere video, și au sustras mai multe bunuri. Printre acestea se numără un aparat de sudură, două motoferăstraie (electric și pe benzină), o motocositoare, un cazan din cupru de 120 litri și mai multe sticle cu băuturi alcoolice.
Perchezițiile au vizat locuințele a doi bărbați, de 30 și 53 de ani, din comuna Vedea, bănuiți de comiterea faptei, precum și locuința unui bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate, în calitate de presupus cumpărător al unor bunuri. O parte dintre obiectele sustrase au fost identificate și recuperate. În baza probatoriului administrat, la data de 21.05.2025 a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a celor doi bărbați de 30 și 53 de ani, ulteior fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de arestare preventivă.
Citește și Renovarea Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș, aproape gata. Consum redus de energie
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Pitești a dispus arestare preventivă pentru 30 de zile a bărbaților de 30 și 53 de ani, ca urmare a propunerii formulate de către unitatea de parchet competentă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea completă a prejudiciului. Persoanele cercetate beneficiează de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.
0 Comentarii