Web Analytics

Doctorul Irimia: „Eu am venit la partid pe ușa din față!”

de | 20.09.2019 11:09 | Actualitate, Politica si Administratie

Prezent la săptămânala conferință de presă a PNL Argeș, în calitate de potențial candidat la Primăria Pitești, doctorul Tiberiu Irimia a dezvăluit cum a ajuns să se înscrie în partid. ”Inițial voiam să vin cu o candidatură independentă, însă am înțeles care sunt avantajele să faci parte dintr-un partid. Eu am venit pe ușa din față și cred că așa ar trebui să facă toată lumea. Nu cred că ar trebui să fac o scrisoare de intenție să anunț pe toată lumea că vreau să merg la un partid. Eu cred că trebuie să mergi, să bați la ușă și să spui ce îți dorești, iar dacă ești primit este foarte bine.”, a declarat Tiberiu Irimia, care a intrat în competiție internă pentru a candida la Primăria municipiului Pitești. Acesta a declarat că, în caz că nu va fi cel desemnat pentru a merge mai departe în această cursă electorală, va rămâne alături de candidatul PNL Argeș. ”Eu garantez că rămân mai departe, chiar dacă nu voi fi nominalizat. Sunt un om cu rădăcini în orașul ăsta și vreau să mă implic, să îmi aduc aportul la o schimbare. Munca mea este pe primul loc, dar voi merge în paralel și cu acest lucru.”, a mai declarat Tiberiu Irimia. Potrivit președintelui PNL Argeș, Adrian Miuțescu, procedura de desemnare a candidatului luberal la postul de primar al Piteștiului va presupune mai multe etape, în afară de sondajul care se va realiza, se va lua în calcul loualitatea față de PNL, implicarea în munca de partid și nu în ultimul rând spiritul de echipă al candidaților înscriți în lupta internă. Este vorba despre doctorul Tiberiu Irimia, notarul Ana Stan și oamenii de afaceri Mihai Coteț și Alexandru Tudan.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Domnul doctor e singurul din candidatii PNL care pare ca poate sa schimbe ceva. Asta in cazul in care pitestenii nu voteaza din nou ca oile PSD, care e deja mort politic in Arges din 2015.
    Inca 4 ani de maxbeturi, amaneturi si mici si bere asta ne asteapta in cazul asta…