Web Analytics

articol scris joi, 14 mai 2020

Doctoriţa Belu şi patronul Hotelului ”Muscelul” s-au vindecat de Covid

Înainte de explozia de infectări Covid-19, care la începutul lunii aprilie a afectat 16 cadre medicale de la spitalele din Câmpulung, un prim caz în Muscel a fost cel al unui medic de la Spitalul Municipal. Şefa Secţiei Cardiologie, medicul primar doctor Victoria Belu, a fost cea depistată pozitiv. Iniţial a fost internată la Câmpulung, apoi a fost transferată la Institutul de Boli Infecţioase ”Matei Balş” Bucureşti. Potrivit declaraţiilor prefectului de Argeş, pe 11 aprilie medicul a fost externat, fiind declarat vindecat.
Tot prefectul Emanuel Soare a declarat că, în urma anchetei epidemiologice care a vizat situaţia de la Câmpulung, s-a stabilit că au existat două expuneri profesionale şi una comunitară. Dacă cele mai multe cadre medicale s-au infectat pe sursa celei comunitare, provenite din comuna Godeni, cele două expuneri profesionale au existat în cazul medicului de la Spitalul Municipal şi al personalului medical de la Spitalul TBC Câmpulung.

Iustin Preoteasa s-a tratat la Clinica ”Monza”

Un alt muscelean cunoscut care a căzut pradă virusului, dar a ieșit vindecat, este omul de afaceri Iustin Preoteasa, proprietarul Hotelului ”Muscelul”. La începutul lunii aprilie, în baza Ordonanței militare 4, s-a decis ca Primăria Câmpulung să asigure cazare, la cerere, personalului medical aflat în repausul dintre ture sau gărzi. A fost ales Hotel ”Muscelul”. Pe 4 aprilie, la hotel s-au întâlnit liderul Sanitas de la Spitalul Municipal, Gabriel Eana, primarul Liviu Țâroiu și patronul hotelului, Iustin Preoteasa, pentru a discuta amănunte despre cazare, în condițiile în care apăruseră niște nemulțumiri. Oricum, la Hotel ”Muscelul” au fost cazați în special asistenți medicali, nu medici.
La câteva zile după ce a apărut confirmarea infectarii și a liderului sindical Gabriel Eana cu Covid, a fost sfătuit și patronul de la ”Muscelul” să se testeze. Lucru pe care l-a făcut și așa a și fost depistat pozitiv. Imediat, patronul de la Hotel ”Muscelul” s-a internat la Clinica ”Monza” din București. Cum tratamentul e decurs foarte bine, și acesta s-a externat vindecat după aproape o lună, ca și doctorița Victoria Belu, dovadă că la mijlocul săptămânii trecute s-a reîntors acasă, la Câmpulung.

Distribuie!

0 Comentarii

Leo Messi duce Argentina în finala CM 2026! „La Albiceleste” a întors dramatic meciul cu Anglia

Turneul final al Cupei Mondiale FIFA 2026 se apropie de deznodământ, iar Argentina s-a calificat în finală după o revenire […] Citește!

Salvator din pasiune! Un voluntar ISU Argeș a ajutat un motociclist rănit

Un voluntar al Programului „Salvator din pasiune” de la ISU Argeș a intervenit prompt la un accident rutier petrecut în […] Citește!

Presa românească pierde unul dintre cei mai importanți gazetari. S-a stins din viață unul dintre fondatorii presei post-comuniste

Presa românească este în doliu după moartea scriitorului și jurnalistului Nicolae Cristache, una dintre personalitățile marcante ale gazetăriei românești dinainte […] Citește!

Câmpulung. A rămas blocat cu mașina în râu

Pompierii intervin în municipiul Câmpulung pentru extragerea unui autoturism rămas blocat în albia Râului Târgului. Potrivit primelor informații transmise de […] Citește!

FIFA pregătește un spectacol în stil Super Bowl la finala Campionatului Mondial. Pauza ar putea fi prelungită până la 30 de minute

FIFA intenționează să transforme finala Campionatului Mondial într-un eveniment spectaculos, inspirat de celebrul show din pauza Super Bowl. Planul prevede […] Citește!

Lovitură uriașă dată de DIICOT: rețeaua care „vindea” ani de vechime pentru pensii, destructurată după percheziții în opt județe

O amplă anchetă a procurorilor DIICOT a scos la iveală o schemă care ar fi funcționat ani la rând și […] Citește!

Un bărbat de 45 de ani a murit după ce a aflat că fiica sa a fost implicată într-un accident rutier

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Galați a murit după ce a suferit un infarct în timp […] Citește!

Românii vor avea acces online la dosarul medical și își vor putea face programări prin noua platformă CNAS

Începând din această toamnă, românii vor putea accesa online dosarul medical și își vor face programări la consultații direct prin […] Citește!

Sistemele ANCPI, paralizate de un atac cibernetic. Mii de tranzacții imobiliare, afectate

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic care a blocat sistemele informatice ale […] Citește!

Alertă în Argeș! Hidrologii au emis Cod galben de inundații. Râurile pot ieși din matcă după ploile anunțate

Viituri și creșteri rapide ale debitelor sunt așteptate în următoarele 24 de ore, după ce Institutul Național de Hidrologie și […] Citește!

Atac cibernetic fără precedent la ANCPI: sistemele de cadastru au căzut, iar aplicația e-Terra rămâne indisponibilă

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) se confruntă cu una dintre cele mai grave probleme informatice din istoria […] Citește!

Eurostat: Aproape jumătate dintre tinerii români nu au competențe digitale de bază

România continuă să rămână în coada clasamentului european în ceea ce privește pregătirea digitală a tinerilor. Cele mai recente date […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!