O doctoriță de 62 de ani din județul Timiș este vizată de o anchetă penală amplă, după ce polițiștii au descoperit că ar fi absentat în mod repetat de la locul de muncă, deși în documentele oficiale figura ca prezentă pe întreaga durată a programului de lucru. Femeia ocupa funcția de medic primar în medicină sportivă.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, anchetatorii de la Biroul Investigații Criminale Lugoj au efectuat miercuri două percheziții – una la locuința femeii și alta la sediul în care își desfășura activitatea. Dosarul vizează infracțiuni de înșelăciune, abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În urma verificărilor, polițiștii au ridicat mai multe documente relevante pentru caz, precum și sume de bani, toate urmând să fie analizate în continuarea investigațiilor.
Din probele adunate până acum, anchetatorii susțin că medicul fie nu s-ar fi prezentat deloc la serviciu, fie ar fi venit doar ocazional, în timp ce în pontaje apărea ca fiind prezentă pe durata întregului program stabilit în contractul individual de muncă.
Femeia a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Lugoj pentru audieri. Cercetările continuă pentru a se stabili prejudiciul și eventualele complicități.




0 Comentarii