Web Analytics
scris miercuri, 02.04.2025

Doamna Lasconi, banii înapoi! Câmpulungul trebuie să restituie bani pentru proiectul cu Parchetul European

După ce că prinde anual firimituri din alocările externe, adică folosește prea puțini bani din fondurile de la bugetul de stat și cel european, municipiul Câmpulung restituie periodic sume folosite și declarate ulterior neeligibile. Iar 2025 este al treilea an la rând în care se întâmplă acest lucru. Ultima ”imputare” de acest fel a fost primită pe 24 februarie, atunci când Organismul Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman – Regiunea Sud Muntenia a informat municipalitatea că are o datorie de 362.988,97 lei.

Doamna Lasconi, banii înapoi! Câmpulungul trebuie să restituie bani pentru proiectul cu Parchetul European

Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a fost întocmit în 20 februarie 2025 de o echipă de control din cadrul OIR PECU – Regiunea Sud Muntenia. Verificarea s-a făcut ca urmare a suspiciunii de neregulă înregistrată în ianuarie la autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene. Și nereguli s-au găsit, iar concluzia a fost că acestea obligă Câmpulungul la restituirea sumei de 362.988,97 lei, bani care veniseră din fonduri UE, în valoare de 351.877,06 lei, respectiv de la bugetul de stat, în valoare de 11.111,91 lei.
Ca de obicei și din păcate, concluziile activității de verificare relevă modul în care prestează specialiștii implicați în derularea proiectelor.

Și apropo, proiectul vizat în acest caz este cel denumit ”Dezvoltare locală în zonele urbane marginalizate din Municipiul Câmpulung” și vizat de o anchetă a Parchetului European. Este de reamintit faptul că anchetatorii au în vedere activități derulate de prin intermediul unor parteneri ai Câmpulungului, activități a căror valoare a fost estimată la 2,5 milioane de lei. Iar partenerii cu 500.000 de euro de cheltuit au fost C & C Grup srl Afumați, județul Ilfov și Posh Media Concept srl Câmpulung.

Harababura cu cărțile, periuțele de dinți și cheltuielile FEDR

Revenind la nereguli, iată ce a constat, printre altele, echipa de control. S-au cumpărat 925 de cărți de dezvoltare personală, dar 291 dintre acestea nu au fost distribuite beneficiarilor din grupul țintă. Mai mult, printre cele 634 de persoane beneficiare s-au aflat 55 care nu erau eligibile apartenenței la grupul țintă pentru care s-au folosit cărți de dezvoltare personală. Un ghiveci! Apoi au fost cumpărate 80 de pachete cuprinzând articole igienico-sanitare. Doar că 5 dintre acestea au ajuns la cine nu trebuia! Și nu în ultimul rând, s-a depășit plafonul de 10% din cheltuielile directe în care trebuia să se încadreze cheltuielile FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională). Adică în loc de 341.431,97 lei s-a ajuns la peste 700 de mii de lei. Iar per total, suma ce trebuie restituită de municipiul muscelean pentru neregulile prezentate mai sus este de 362.988,97 lei. Cum bugetul pe 2025 mai are de așteptat, soluția a fost scoaterea acestei sume din excedent. Iar termenul de plată este de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță. Dacă se întâzie, suma datorată crește, aplicâdu-i-se dobândă!

Nu e prima și nici ultima pierdere

Cea mai mare sumă restituită de Câmpulung din cauza neregulilor în implementarea proiectelor cu fonduri europene a fost cea pentru ”Ecosistem digital interconectat și GIS integrat în cadrul UAT Municipiul Câmpulung”. Și a fost vorba de 586.940 lei! Asta se întâmpla anul trecut, consecutiv unor plăți de peste o sută de mii de lei pentru nereguli la un proiect POCU – tot POCU! – inițiat în urmă cu două mandate în municipiul muscelean. Iar istoricul pe asemenea cazuri este mult mai bogat, sărac fiind bugetul.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Nu s-a terminat! Lasconi s-a mai ales cu o plângere penală la DNA pentru furt în cazul reabilitării bulevardului Pardon

Citește și Încă o premieră pentru Elena Lasconi! Parchetul European anchetează „conduite infracţionale” la un proiect UE derulat la Primăria Câmpulung

Citește și Primăria Câmpulung angajează tot mai multe case de avocatură

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită