Web Analytics

articol scris joi, 19 martie 2015

DNA i-a deschis un nou dosar lui Nicolescu

# Anticorupţia a cerut documente despre cum s-a implementat strategia de apă şi canalizare în judeţ, începând cu 2007  # Bomba e că strategia de implementare ar fi fost făcută de aceleaşi firme căpuşă din dosarul „Consultanţa”
Deși a intrat în pușcărie și e încarcerat la Colibași, unde execută o pedeapsă de 7 ani și 8 luni în Dosarul Școlilor, pentru Constantin Nicolescu continuă calvarul. DNA îi mai pregătește un dosar, al patrulea, după cel al școlilor, după cel al podului de la Căteasca și după cel al consultanței, în care este cercetat alături de deputatul Mircea Drăghici și peste 40 de primari argeșeni. Acest „new entry” vizează tot o afacere de consultanță, derulată între 2007-2011, când la nivelul județului a fost implementată strategia de apă și canalizare. Procurorii DNA au cerut deja acte, atât de la SC Apă Canal 2000 SA Piteşti, în calitate de operator regional, cât și de la Consiliul Județean, cel care a intrat în asociere împreună cu mai multe primării de comune. Audierile în acest dosar, despre care nu s-a știut mare lucru, au început în urmă cu șase luni și au intrat pe turnantă în ultima perioadă. Bomba e că și strategiile pentru implementarea programului de apă și canalizare ar fi fost făcute,  după unele surse, de aceleași două firme căpușă implicate în Dosarul Consultanței.

Ne referim la European Project Consulting SRL a lui Ilie Dragăn Florin (foto centru), partenerul din Grossmann Engineering al lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta, respectiv  SC European Project Consulting Management  SRL Piteşti, controlată de către deputatul Mircea Drăghici. Foarte posibil ca la baza acestui nou dosar să existe un denunţ, nu ştim deocamdată din partea cui. Cert e că administratorul SC European Project Consulting SRL, Ilie Drăgan Florin, este arestat în prezent alături de Iulian Herţanu, în Dosarul Grossmann. De altfel, Constantin Nicolescu a fost dus vinerea trecută la Bucureşti, la audieri la structura centrală a DNA, unde i s-a făcut rău şi a trebuit să fie transferat la spital.
(C.S.) 

Distribuie!

0 Comentarii

Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți

Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!

Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion

O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete