# Interviu cu medicul cardiolog Cătălin Uşurelu

Dr. Cătălin Uşurelu, medicul care în 2014 venea din capitală la Pitești împreună cu dr. Elvis Boţu, ca să lucreze cu angiograful de ultimă generație achiziționat la acea vreme de Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeș, un compartiment la care a renunțat pentru a profesa ca medic cardiolog în aceeași unitate, vorbește, într-un interviu acordat ziarului Jurnalul de Argeș, despre diferențe între ce înseamnă să faci medicină în București și ce înseamnă să fii medic la Pitești, despre nevoile celui mai mare spital din județ, despre implementarea programului STEMI la Pitești, despre oferta de a pleca să profeseze la modernul spital de la Mioveni și nu numai.

# Se poate face medicină performantă la Pitești? De ce ați plecat dintr-un centru universitar ca să profesați aici?
– Se poate face, da! Am venit la Pitești pentru că de aici sunt și m-am întors acasă.
# Ați avut oferte, a existat tentația să rămâneți în București?
– Oferte, da. Tentația, mai puțin. Cred că, dacă exista tentația, automat urmam tentația. Dar nu. Mi-am dorit să mă întorc acasă.
# Ați avut șansa să comparați ce înseamnă să faceți cardiologie în București cu ce puteți face în Pitești. Sunt diferențe semnificative?
– Cu siguranță, nu-i acelaşi lucru. Nu-i același lucru din punct de vedere al dotărilor. Sunt lucruri pe care aici nu le avem față de București. Categoric, e diferit și din punct de vedere al părții profesionale. Dacă în București făceam foarte multe lucruri care țineau de partea științifică, aici ele sunt foarte mult diminuate. În schimb, e foarte mult pe partea de lucru cu pacienții. Asta e partea principală de interes aici.
# Să ne referim la aspectele legate de dotare. Cu ce neajunsuri vă confruntați? Ce lipsuri vă împiedică să faceți aici medicină ca în București?
– Dacă e să ne gândim la partea asta de tehnică, sigur că sunt diferențe. Una e să ai un laborator care e dedicat numai ecocardioecografiei, unde se face ecografie cu aparatură de ultimă generație, unde se fac foarte multe tipuri de studii ecografice, și alta e să fim câțiva medici care lucrăm la un aparat pe care-l împărțim cu toții și cu care, probabil, n-o să facem toate chestiile respective. Mă refer aici la partea de ecografie 3D, care sigur că ne ajută la anumite cazuri și care, spre exemplu, aici, în Pitești, n-o facem, pentru că nu avem cu ce.
# Ce se întâmplă cu pacienții care au nevoie de așa ceva?
– E vorba de cazuri selectate… Să spunem că noi avem niște metode prin care putem să depășim obstacolele acestea, nu trebuie să facem ecografie 3D la toată lumea, dar ne-ar fi util la anumite cazuri, ca să înțelegem mai bine o patologie, spre exemplu cea valvulară… Un alt exemplu care poate e mult mai relevant: dincolo de ecografie, ar fi foarte util dacă aici am avea un coleg care să pună stimulatoare cardiace definitive, pacemakere, celebrele aparate, ceasuri, cum le spun pacienţii, care reglează ritmul cardiac. Nu avem așa ceva. Noi punem doar stimulatoarele temporare, după care trimitem pacienții la București. Deci sunt suficiente zone în care putem să îmbunătățim. Eu am plecat dintr-o zonă destul de științifică. Țin foarte mult la zona asta. Dacă am fi mai mulți, am putea să producem ceva mai mult material științific. Cred că diversitatea cazurilor de la Pitești este mult mai mare decât ceea ce vedem la București… Undeva, aici, ele se gestionează în măsura în care ele pot fi gestionate. În general, avem clar o cazuistică foarte amplă în provincie, pentru că e primul filtru. Pacientul trebuie să treacă de filtrul ăsta ca să ajungă mai departe. Și aici sunt pacienți care sunt selecționați: pacientul x, pacientul y, despre care cred eu că ar putea să beneficieze de tratament la București. Vă spun că, cel puțin eu, în domeniul valvulopatiilor, am văzut niște lucruri pe care, fiind rezident și, apoi, lucrând în Fundeni, nu le-am văzut. Fie nu ajungeau până acolo, că pacientul nu rezista să ajungă până acolo, fie poate nu erau trimise mai departe. Ulterior, am luat imaginile și le-am trimis colegilor, care au zis: „Wow! Nici noi nu vedem așa de des! Citim despre ele, dar nu le întâlnim”.

„Foarte mulți oameni apucă pe calea urgenței și evită medicina primară”

# Se spune, tendențios sau nu, că la Pitești poți muri cu zile pentru că Spitalul Județean de Urgență nu este suficient de dotat ca să facă față unor cazuri care într-un spital din București ar putea avea șanse mari de salvare. Când credeți că se vor acoperi acele lipsuri, care să nu mai genereze astfel de situații?
– În primul rând, cred că sunt probleme cu medicina primară. Cred că foarte mulți oameni apucă pe calea urgenței, pe care o suprasaturează, și evită medicina primară, care e un prim filtru ca să selectăm cazurile cele mai grave și cele mai puțin grave. Cred că, în primul rând, ar trebui să fim mai mulți, pentru că numărul de solicitări în momentul de față e foarte mare. În al doilea rând, ar trebui să dispunem de mai multe dotări. De exemplu, acum avem un laborator de angiografie, unde este colegul meu dr. Boțu împreună cu dr. Stănică. Practic, sunt doi oameni care asigură partea asta de urgențe coronariene. Am mai avut doi radiologi intervenționiști, din care unul e în concediu fără plată, iar celălalt, domnul doctor Trăilă, văd că și-a încheiat activitatea cu spitalul și a plecat la Mioveni. Acolo deja s-a creat un gol. Asta e partea de personal… M-aș gândi cum să fac să mai aduc oameni. Partea de dotări, prin diverse artificii – că noi românii suntem inventivi – reușim să o depășim.
# Ne puteți da exemple de câteva cazuri mai complexe, în care viața pacientului poate fi salvată încă de aici, fără a fi trimis la București?
– Cele mai multe cazuri care au primit ajutor de genul ăsta au fost pacienții cu infarct și pacienții cu ocluzii, cu obstrucții ale vaselor coronare. Ei au fost marii beneficiari ai proiectului acela cu angiograful. O altă mare schimbare a fost la pacienții aceștia cu stimulatoare. Înainte nu prea se puneau stimulatoare. Acum, chiar dacă sunt temporare, etapa asta temporară îi duce până acolo unde trebuie să ajungă. Am mai câștigat un punct și la pacienții cu boli ale valvelor, cu anumită patologie de boală valvulară, endocardita infecțioasă, infecțiile pe valvele cardiace, care, ulterior, trebuie schimbate. Aici eu am o colaborare foarte bună cu doamna doctor Constantin de la Boli Infecțioase și am reușit să diagnosticăm mult mai multe cazuri, pentru că acum facem ecografie transesofagiană, și apoi să ne adresăm către chirurgie la București. De multe ori, pacientul vine cu o pneumonie, credem că e o banală pneumonie, dar de fapt cauza poate fi o infecție de pe o valvă a inimii. Nu putem să aflăm decât dacă facem o autopsie, dar atunci e prea târziu. Acum avem posibilitatea să diagnosticăm.
# Dumneavoastră de ce v-ați retras de la laboratorul de angiografie?
– Din motive personale. E vorba de niște motive de sănătate și de problemele cu partea de radiologie.
# S-a vehiculat că ar fi vorba şi de o prăpastie între generaţii care generează dispute.
– Cred că am depășit demult chestia asta și am învățat să nu ne mai uităm nici în stânga, nici în dreapta, indiferent ce spun ceilalți, trebuie să ne facem treaba (…).Cred că absurd să credem că noi nu mai avem nimic de învățat de la generația veche. Avem foarte multe de învățat, Trebuie doar să știm să ascultăm și să selectăm, că lucrurile se schimbă în medicină de la an la an. Mai degrabă avem probleme cu pacienții, cu aparținătorii. Cred că acolo se nasc cele mai multe probleme. Eu simt că asta s-a schimbat cel mai mult în ultimii cinci ani: relația medic-pacient, medie-familie de pacient.
#Și care ar fi motivul? Nu mai are lumea răbdare? Sunt oamenii mai ignoranți?
Nu am o explicație foarte clară. Repet, și eu mă întreb câteodată de ce? Îi văd pe oameni cum vin acolo, la camera de gardă. Deja oamenii ăia stau acolo foarte mult, așteaptă foarte mult la urgențe până ajunge să-i vadă cineva și câteodată sunt nemulțumiți, fiindcă ei vin cu gândul că trebuie să fie internați. Și, dintr-un motiv sau altul, nu se întâmplă acest lucru. Câteodată se produc și erori umane, iar pacientul care ar fi trebuit internat, n-a fost internat sau n-a ajuns unde trebuie ca să fie internat. De aici se nasc conflicte. Conflictele acestea se amplifică și se ajunge la plângeri, reclamații, chestii de-astea, pe care eu le văd, mai ales că acum, că activez și la Colegiul Medicilor, în comisia asta care tot primește sesizări. I-am întrebat pe colegi cum era în anii anteriori șu cum este acum. E clar, este în creștere numărul plângerilor. Cred că a plecat și de la problema asta cu salarizare, pentru că, deși a fost un lucru bun pentru doctori, a creat un fel de discordanță.
# Să fie și pentru că deși medicii câștigă mult mai mult acum, pacienții nu văd o ameliorare, nu văd un act medical calitativ mai bun?
Cu siguranță are legătură…
# E o generație nouă de medici care se coagulează la SJ? Puteţi să ne daţi câteva exemple de medici tineri cu care aveţi o colaborare foarte bună?
– De exemplu, pe Cardiologie, am o relație foarte bună și cu fostul șef de secție, doctorul Blăjan, care nu intră neapărat în categoria celor mai tineri, colegele Urluescu și doctotrița Diaconu, pentru că avem un punct de interes comun pe partea de ecografie, doctorița Dănuleț, cu care am puncte comune și, împreună, încercăm să scoatem ceva din chestia asta. Pe celelalte secții, am o colaboratre foarte bună, pe ATI, cu colegii noi care au venit acolo, doamna doctor Dumitrescu și domnul doctor Terheci, doi medici foarte, foarte implicați, cărora le place ceea ce fac și e foarte plăcut să lucrăm așa și să scoatem tot ce se poate de acolo. Doctorul Enescu, de la laborator, la fel, pentru că s-a întâmplat, de multe ori, să avem nevoie să implementăm anumite chestiuni care trebuiau făcute în mod aparte pentru cardio. Și sunt și alte exemple de colaborări foarte bune și la Neurologie, la Boli infecțioase, cam cu toată echipa de acolo. Cu doamna doctor Constantin, cum spuneam, am a avut o colaborare foarte ok.

„Vreau să trăiesc într-o țară care să-mi ofere acces la o sănătate ca lumea”

# Vorbeați anterior de insuficiența personalului, care, din câte știm, e cauzată și de faptul că în ultimii ani foarte mulți medici au ales să profeseze în străinătate. Credeți că vor mai urma alte valuri de plecări, în condițiile în care salariile medicilor s-au mărit semnificativ?
– Dacă ne referim la statistică, o să vedeți că înainte de creșterea asta salarială plecau cam șapte medici pe zi și ulterior au plecat cam șase pe zi. Deci, trendul s-a menținut spre a pleca. Nu banii au fost problema. Eu n-am văzut niciun medic sărac, indiferent cum au fost făcuți banii ăia, că erau luați pe salarii sau altfel… Eu, dacă mă gândesc de ce aș pleaca, aș răspunde că poate că vreau să trăiesc într-o țară care să-mi ofere acces la o sănătate ca lumea, nu să fiu internat cu alți cinci pacienți în același salon, în niște condiții la limită, hai să nu le spunem insalubre, dar care nu sunt cele mai grozave… Vreau acces la educație pentru copii, vreau să am o perspectivă, să știu cam încotro se mișcă țara asta, pentru că, din ce văd eu în ultimii ani, nu pre știm spre ce ne îndreptăm.
# Și de ce mai sunteți aici?
– Din cauza sau datorită alor mei. Dacă era să plec, plecam demult. Ai mei (tatăl este medic internist, mama, economist) și-au dorit foarte mult să rămân aici.
# Către noul spital de la Mioveni ați fost tentat să mergeți? Vi s-a făcut vreo ofertă până acum?
– E adevărat, m-au întrebat! N-am încă un răspuns… Deocamdată, e un spital care arată minunat, dar nu e nimeni acolo, iar medicina e o muncă de echipă. Nu sunt medici, iar când ne gândim să mergem către o direcție sau alta, trebuie să știm cu cine colaborăm.
# Sunteți un pic cam sceptic în privința ocupării acelor posturi?
– Nu! Sunt sigur că se vor ocupa, dar în momentul de față nu știu cine o să lucreze acolo. Dacă ne hotărâm să facem un proiect care mă interesează, adică, spre exemplu, ne hotărâm ca de azi înainte acolo să fie un centru în care să tratăm pacienții cu insuficiență cardiacă, un centru care face chestia asta foarte bine, atunci știm că avem nevoie de cineva care face un anumit tip de cardiostimulare, cineva care face foarte bine ecografie etc. Se poate crea o echipă și atunci te poate interesa un lucru de genul ăsta. Dar, în momentul de față, în afară de managerul proaspăt instalat, nu știu pe nimeni acolo.
# Dacă vor fi suficienți colegi cu care v-ați vedea, într-o perspectivă mai îndepărtată sau mai apropiată, făcând muncă de echipă, ați fi tentat să răspundeți acestei provocări?
– Posibil!
# Ne puteți da ca exemplu un caz pe care l-ați salvat la Pitești, deși nu vă gândeați că ar mai avea șanse?
– Chiar în primul an în care am venit aici – n-o să dau nume – într-adevăr, am avut un pacient care a venit în șoc cardiogen. Era după un infarct inferior, avea foarte mult lichid în pericard. Probabil că peretele acela, liber de ventricul, se rupsese și fusese ruptura aia protejată de un hematom mai mare. Omul acesta venise cu tensiune foarte mică, făcuse și un accident vascular din cauza hipoperfuziei cerebrale. Și cumva am tras de el, l-am redresat, am vorbit cu colegii de la chirurgie din București, l-au primit, i-au drenat pericardul, au constatat intraoperator că era de fapt ruptură, au reușit cumva să sutureze acolo. E un caz de excepție că mai trăiește și astăzi și ne vedem periodic. Și de la un om care în prima lună a stat la pat, a făcut recuperare după accidentul vascular, e un om care merge în baston… A făcut, între timp, acum vreo doi ani, pentru că e foarte pofticios, și un episod de pancreatită, dar e exemplul pisicii cu nouă vieți.