Web Analytics

Disperarea unei mame: „Mi-au obosit ochii privindu-mi copilul plin de dureri și imobilizat la pat”

de | 15.10.2019 19:35 | Actualitate

„Trebuie să recunoaștem, însă, că cei mai mulți oameni, chiar și cei care se declară credincioși, văd boala și suferința, în general, ca un rău care s-a abătut asupra lor. Uneori, trimis de Dumnezeu. Fără o conștiință curată și o credință statornică, viața este un lung șir de suferințe, mai mici sau mai mari, care culminează cu moartea, înțeleasă în această cheie, ca cea mai mare suferință sau marea eliberare. Dar, un copil cum să înțeleagă aceste grele momente ce zdruncină existența noastră pământească? Haideți să ne îndreptăm gândurile spre o asemenea poveste grea de viață!

Antonio Hoinaru este un copil de numai 13 ani, care până la această vârstă a dobândit maturitatea vieții, înainte de vreme. A fost un copil absolut normal, ca toți copiii: joacă, entuziasm, prietenii frumoase si visuri mărețe, lucruri cât se poate de firești pentru un copil. Dar toate s-au năruit începând cu data de 09.05.2018, când s-a simțit pentru prima oară rău. A avut vărsături și mai apoi niște erupții pe picioare. La prima examinare a medicului, părea a fi „vărsat de vânt” dar, nefiind sigur și situația agravându-se, în sensul că acele bubițe au început să erupă, copilul a fost trimis la Spitalul Sfânta Maria, din Iași. La 5 zile de la internarea la terapie intensivă si investigații medicale amănunțite, i s-a pus cruntul diagnostic: Leucemie acută limfoblastică trombocitară cu anemie severă. Mama lui Antonio, la aflarea teribilei vești, și-a pierdut cunoștința, a leșinat. După ce și-a revenit din aceasta, a intrat într-o depresie cumplită. Și astăzi starea ei de sănătate este ținută sub strictă supraveghere medicală și întreținută cu medicamente antidepresive. La început, Antonio nu a înțeles prin ce trece , cât de gravă este boala de care suferă. Dar, tot auzind din discuțiile medicilor cu mama lui, termenii medicali necunoscuți, a căutat pe internet ce înseamnă chimioterapie, transfuzie, leucemie. A fost devastat! Încerca din răsputeri și nu reușea să găsescă răspunsuri la nenumăratele întrebări care îi fulgerau mintea: De ce eu? Cu ce am greșit să merit așa ceva? Mâncarea nesănătoasă m-a adus aici? Ce voi face cu școala? Ce le voi zice prietenilor mei? Cum mă vor privi de acum? Vor mai vrea să fim prieteni sau se vor teme de mine? Întrebări grele pentru oricine, cu atât mai mult pentru un copil de doar 13 ani. Începând cu data de 22 mai 2018, pentru Antonio au urmat 125 de zile de spitalizare. Pentru 125 de zile, secția de oncologie a Spitalului Sfânta Maria, din Iași, i-a fost casă. Această perioadă l-a maturizat cât pentru o viață întreagă. Au urmat primele 3 cure de chimioterapie. A acceptat lupta directă cu el însuși și cu nemiloasa boală. O luptă care, parcă, pe zi ce trece este din ce în ce mai grea”.

Aceasta este povestea lui Antonio Hoinaru, spusă de Asociația „Salvează o Inimă” înainte ca puștiul să urmeze un transplant medular.

După operația reușită, realizată la o clinică din Turcia, băiatul s-a trezit cu o complicatie a sistemului imunitar.

Familia lui Antonio e disperată.

”După o scurtă pauză acasă, viață ne-a îngenunchiat din nou. Fiul meu Antonio a făcut o complicație a sistemului imunitar, după un transplant medular reușit, ne aflăm din nou în spital luptând cu ultimele puteri pentru viață lui! Mi-au obosit ochii privindu-mi copilul plin de dureri și imobilizat la pat! Vă rog din suflet să ne ajutați să putem acoperi costurile tratamentului!!! Am luptat împreună mai mult de 1 an, vă implor să o facem și acum!” –  sunt cuvintele pline de durere a mamei lui Antonio care lupta neîncetat să își vadă copilul bine.

Cum se pot face donaţii pentru Antonio Hoinaru
Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
Banca Transilvania Botosani
Donatorii sunt rugaţi să specifice numele de familie al copilului

Asociaţia “Salvează o inimă”, înfiinţată pe data de 17 decembrie 2012, a reuşit să salveze, până în prezent, peste 250 de copii cu malformaţii grave.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole