Web Analytics
scris sâmbătă, 26.08.2017

Directorul Sp. Vedea despre cazul ucigaşului de la Mioveni: “Nu poţi să spui că dacă l-ai tratat, peste un an sau doi nu se mai întâmplă”

 minciunescu3 bun

Directorul Sp. Vedea despre cazul ucigaşului de la Mioveni: “Nu poţi să spui că dacă l-ai tratat, peste un an sau doi nu se mai întâmplă”

Ucigaşul de la Mioveni, Alin Minciunescu (38 de ani), fusese externat în urmă cu doar două săptămâni de la Spitalul de Psihiatrie Vedea, unde continua un tratament pentru o tulburare severă: schizofrenie paranoidă.

“A fost internat de vreo patru ori, ultima internare este din 10.07.2017 până pe 11.08.2017, o lună. A fost o internare obişnuită, normală, fără să fie însoţită de probleme juridice sau de altă natură, voluntară. A venit să-i fie reevalută afecţiunea, să facă un tratament, a urmat tratamentul respectiv şi când medicul curant a considerat că este bine şi că poate să părăsească spitalul, a fost anunţată familia şi a fost externat. A fost luat de mama sa din spital. Noi ne asigirăm că pacientul ajunge în bune condiţii acasă şi familia ştie ce are de făcut, ce tratament trebuie să urmeze pacientul, cum să fie supravegheat”, explică, pentru Jurnal de Argeş, Marian Iacob, directorul Spitalului de Psihiatrie Vedea.

“Putea să stea acolo un an, doi şi să vină acasă, iar după un timp, să comită aceeaşi faptă”

Specialistul consideră că motivul pentru care pacientul spitalului a ajuns la acest gest este faptul că după externare n-a mai continuat tratamentul.

“Cel mai probabil, nu şi-a mai luat pastilele. N-a fost în niciun caz o greşeală externarea lui, nici vorbă. Poate că se impunea măsura internării lui într-un spital cu măsuri de siguranţă (la Jevel, în Timiş este un astfel de spital). Dar acest lucru se face printr-o hotărâre judecătorească, în urma expertizei medico-legale psihiatrice. De obicei se stă acolo o perioadă mai mult sau mai puţin lungă. Când comisia de acolo consideră că starea pacientului s-a ameliorat, atunci spitalul propune judecătoriei externarea lui şi tot judecătoria dispune externarea. De ce nu s-a luat această hotărâre, asta nu ştiu”, mai spune directorul spitalului.

Dr. Marian Iacob consideră că şi dacă bărbatul ar fi stat o vreme într-un spital cu măsuri preventive, ar fi existat acelaşi risc la eliberare.

“Putea să stea acolo un an, doi şi să vină acasă, iar după un timp să comită aceeaşi faptă… Nici nu poţi să iei nişte măsuri ca să elimini orice risc ţinându-l internat toată viaţa. Nu poţi să spui că dacă l-ai tratat, peste un an sau doi nu se mai întâmplă”, mai spune directorul Spitalului de Psihiatrie Vedea.

Cât despre problemele sale legate de pierderea locului de muncă, despre care cei care îl cunosc spun că i-ar fi cauzat o depresie şi, ulterior, alte probleme, specialistul spune: “puteau fi un fi un factor favorizant al declanşării tulburărilor, dar tulburările sunt conţinute, nu determinate de trauma respectivă”. 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...