Web Analytics

articol scris miercuri, 05 noiembrie 2014

Directorul executiv al CCI Argeș și-a bătut joc de ziariști, oferindu-le cadou stickuri de unică folosință

Organizatorii acțiunii prin care CCI Argeș a marcat aniversarea a 150 de ani de activitate au vrut să pară generoși cu pârliții de gazetari. Ne referim în special la directorul executiv Simion Zamfir (foto) care le-a înmânat acestora, în afară de obișnuita agendă și un pix, și un stick de memorie USB de 4 GB, pe care se aflau informații legate de eveniment. În ciuda intenției, lăudabilă doar formal, partea proastă a fost că ziariștii au aflat când au ajuns la redacție și au descărcat conținutul stickului cadou de la CCI Argeș că acesta nu mai poate fi folosit și pentru depozitarea altor date. Altfel spus, e de unică folosință. Nu mai vorbim de faptul că majoritatea celor „cadorisiți” s-au speriat văzând că pe stick nu mai intră și alte date, crezând că acesta e virusat. Unii mai pricepuți în ale vehiculării informatizate a datelor erau de părere că a fost anume formatată scula, încât să poată fi folosită strict doar pentru informațiile dorite de cei de la CCI. Alții, au spus că, pur și simplu, stick-ul a fost defect pentru că nu s-a deschis niciun fișier. Dar poate că tehnica achiziționată pentru noul sediu al CCI este mult prea avansată pentru priceperea noastră, având în vedere că nici prezentarea  filmulețului cu istoria instituției nu a mers ca unsă… ?!
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Giovanni Becali știe cine se va lupta la titlu!

Giovanni Becali (74 de ani) știe cine se va lupta la titlu în acest sezon. Superliga a ajuns la jumătatea […] Citește!

Recordul stabilit de Inter! „Copilul” lui Cristi Chivu strălucește

Duminică seară, Inter Milano a învins Como, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în cadrul etapei cu numărul 11 […] Citește!

gratii

Argeș. De la scandal, la moarte de om! Consăteanul, arestat preventiv

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:00, polițiștii din Câmpulung au fost sesizați de reprezentanții unei […] Citește!

Câmpulung. A furat din magazin bani și băutură. Doarme în arest

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii de investigații criminale din Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar de furt calificat și au reținut […] Citește!

Concedieri colective la CFR Marfă: 1.500 de angajați, în incertitudine. Statul trebuie să găsească 56 de milioane de lei pentru salarii și compensații

Situația de la CFR Marfă a ajuns într-un punct critic, iar aproximativ 1.500 de angajați riscă să fie afectați de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete