Conducerea CNADNR în frunte cu directorul Narcis Neaga, dar și alți funcționari din cadrul companiei și constructori s-au aflat ieri, la Pitești pentru a prezenta stadiul unor obiective de infrastructură de mare interes public. În ceea ce privește mult așteptata și mult cântata autostradă Sibiu – Pitești, din spusele directorului general al Companiei de Autostrăzi aflăm că la sfârșitul acestei luni, proiectantul va face cunoscute primele variante de traseu, iar începând cu luna octombrie vor începe consultări publice care vor dura toată luna octombrie și o parte din noiembrie. „O parte din consultările publice le vom desfășura la Pitești. Vă vom implica și pe dumneavoastră presa, toate ONG-urile și toate asociațiile care au ceva de spus. După ce vom termina consultările publice vom actualiza indicatorii tehnico economici și sperăm ca în acest an, să ridicăm pe SEAP licitația de construire pentru capete, cel dinspre Pitești și cel dinspre Sibiu, urmând ca studiile geo să continue pe partea din mijloc a acestei autostrăzi. Aceasta este vestea bună: noi sperăm ca la anul să începem construcția pe capete a autostrăzii dacă nu vor fi probleme mari de mediu, dacă cei de la mediu nu vor găsi de cuviință să stabilească niște termene care vor trebui respectate”.
Alina Crângeanu
0 Comentarii