Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), l-a contrazis, astfel, pe Donald Trump, președintele Statelor Unite, care a spus că după bombardarea celor trei situri, în urmă cu o săptămână, programul nuclear iranian a fost dat înapoi cu zeci de ani. Rossi a spus că “nu se poate afirma că totul a fost distrus și că nu mai există nimic acolo. (…) Iranul ar putea avea, în câteva luni, câteva cascade de centrifuge care să îmbogățească uraniul. Încă deține capacități industriale și tehnologice, astfel încât, dacă va dori, va putea încerca să facă acest lucru din nou”.
Citește și: Prețuri uriașe la RCA de la 1 iulie. Şoferii tineri, cei mai afectaţi
Aceasta a fost și evaluarea preliminară a agenției de informații a Pentagonului care, după ce a fost scursă în presa americană, a fost respinsă de Casa Albă. Într-un comentariu acid, Trump a spus că CNN și The New York Times, care au publicat primele raportul serviciului, încearcă să denigreze una dintre cele mai importante reușite operațiuni militare din istorie.
Israel a lansat atacuri asupra Iranului pe 13 iunie, iar SUA s-au alăturat, efectuând un singur atac aerian în noaptea de 22 iunie, în care a vizat Fordow, Natanz și Isfahan. În context, Grossi nu a exclus nici posibilitatea ca o parte din stocul deja îmbogățit, estimat la 408 kg, să fi fost mutat în alte locații, înainte de atacul Statelor Unite. Potrivit The Guardian, uraniul respectiv este îmbogățit la 60%, mult peste nivelul de utilizare civilă, dar încă sub cel necesar pentru armele atomice. Dacă ar fi rafinat în continuare, ar fi suficient pentru nouă bombe.
0 Comentarii