După ce la şedinţa de Colegiu prefectural din august, prefectul Mihai Oprescu s-a arătat deranjat de absenţa nemotivată a câtorva directori de deconcentrate, printre care şi directorul de la Ape, Marius Pârvu, la ultima şedinţă, toţi şefii de instituţii – sau mai bine zis aproape toţi – au fost prezenţi. Excepţie a făcut doar Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, a cărei directoare e liberala Georgeta Armanaschi (foto), probabil cel mai invizibil și ineficient șef de instituție. Vama Piteşti a fost singura instituţie care nu a fost reprezentată la şedinţa de Colegiu Prefectural din această lună, oferindu-i prefectului Oprescu ocazia de a o da pe şefa deconcentratei respective drept exemplu negativ. „Vă dau un singur exemplu care deja a devenit o permanenţă. Există un director pe care, din păcate, în niciun Colegiu Prefectural nu l-am întâlnit, e vorba de cel de la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale. Înţeleg că este o nouă structură a ANAF-ului, dar eu în toate colegiile prefecturale nu am avut plăcerea să mă întâlnesc cu acest director”, a spus prefectul Mihai Oprescu.
Iustina HARCO-BURCEA