Marea pianistă Luiza Borac, născută la Pitești și stabilită la Berlin, unde are o carieră de succes, a lansat, acum câțiva ani, pe piața internațională a muzicii, un CD cu compozițiile lui Dinu Lipatti, un CD ce poate fi cumpărat doar de pe Amazon sau împrumutat de la mine.
Despre acesta, Luiza spunea: „Cel care se apropie de compozitorul Dinu Lipatti este absolut impresionat de spectrul larg al acestor compoziţii, avem de-a face cu transcripţii minunate după muzica lui Johann Sebastian Bach, de asemenea, o prelucrare, o recreare a lucrării «Navarra» de Isaac Albeniz, o lucrare pe care Albeniz a început-o şi Lipatti a regândit-o, a rescris-o, şi apoi avem lucrările originale pentru pian, care poartă inspiraţii romantice, inspiraţii ale muzicii franceze, dar şi inspiraţii puternice ale folclorului românesc”.
Am însoțit-o pe Luiza Borac (foto) într-o vară la Muzeul Golești, unde există pianina pe care a cântat Franz Liszt, dar cel mai mult am petrecut la Casa „Dinu Lipatti” din Ciolcești, Leordeni. Aici a cântat pe pianul lui Dinu Lipatti și a semnat în cartea de onoare. Din păcate, la Filarmonica Pitești a interpretat, de câte ori a fost prezentă, alte concerte, cel al lui Dinu Lipatti fiind amânat.
Sir Yehudi Menuhin îl considera pe Lipatti cel mai mare pianist al lumii, după Frédéric Chopin
După mine, dacă am fi chemați la Judecata de Apoi a culturii, unul dintre cei prea puțini pe care i-am putea chema în ajutorul neamului nostru ar fi Dinu Lipatti, „instrumentul” prin care Dumnezeu a reușit să comunice, pentru scurtă vreme, cu pământenii. A trăit ca un martir, a înfruntat suferința cu un stoicism rar întâlnit, iar cei care l-au cunoscut mai bine pe om spun că a trăit ca un sfânt. Dincolo de performanțele sale artistice, omul a impresionat întotdeauna și pretutindeni prin bunătatea sa proverbială. Atinsese perfecțiunea interpretativă, era considerat un geniu, dar el simțea nevoia să promită celor din jur, cu sfială, că data viitoare va fi mai bine. Pentru că el credea că numai o tehnică perfectă servește muzica. Iar tehnica înseamnă muncă neîntreruptă cu partiturile în față. Pare de neimaginat, pentru interpreții grăbiți de astăzi, dar Lipatti a lucrat trei ani din scurta sa viață pe „Balada a 4-a” a lui Chopin mai înainte de a îndrăzni să o înfățișeze unui auditoriu privilegiat. El căuta permanent muzica din spatele notelor. Poate și de aceea Sir Yehudi Menuhin îl considera a fi cel mai mare pianist al lumii, după Frédéric Chopin. Și așa va rămâne în memoria umanității pentru multă vreme.
Compozitorul Dinu Lipatti nu a avut, în schimb, același noroc. Poate că, acaparat de cariera solistică pe marile scene ale lumii, de întâlnirile cu publicul și contactele cu muzicienii vremii sale, de studiul individual asiduu, de multele înregistrări, de lupta cu boala, a „furat” din timpul destinat componisticii, multe lucrări rămânând neterminate. Ca să spunem tristul adevăr, creațiile lui Dinu Lipatti sunt nedreptățite în ultima vreme, ele neregăsindu-se în repertoriul curent al instituțiilor muzicale din țară sau de aiurea. Eu însumi trebuie să-mi fac mea culpa, pentru că am programat lucrări de-ale sale în special la momente aniversare, și nu stagiune de stagiune. Nici soliștii nu dau năvală, ce-i drept, mai toți căutând să meargă la sigur, în fața publicului, cu Beethoven, Mozart, Ceaikovski, Rahmaninov. Poate a venit momentul să ne întoarcem cu adevărat la compozitorul Lipatti, să-l cântăm mai mult și să-l evocăm mai puțin.
În Anul Lipatti, I.C.R. a organizat mai multe concerte deja, la București, Viena și Londra, în care mari soliști au interpretat lucrări de Dinu Lipatti. Universitatea Națională de Muzică din București, filarmonici din țară, precum și cea din Pitești, asociații culturale și instituții de învățământ, la rându-le, îl omagiază pe Dinu Lipatti – pianistul, compozitorul, profesorul, cronicarul muzical, fotograful, omul, pur și simplu.
ÎPS Calinic a militat ca Filarmonica Piteşti să poarte numele lui Lipatti
În Argeș, din fericire, Casa Memorială „Dinu Lipatti” de la Leordeni (Fundățeanca), pentru o vreme Centru Cultural, este un așezământ de primă importanță, un reper pe harta culturală a țării, în care s-au organizat și se organizează prestigioase serate muzicale, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, al Ministerului Culturii, al unor asociații. La Pitești, Liceul de Arte „Dinu Lipatti” îi poartă cu cinste numele.
Nu vreau să închei aceste puține cuvinte fără a face următoarea precizare: abonat și cronicar al concertelor Filarmonicii Pitești din prima stagiune, ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a militat în presa locală, în anii 2007-2008, pentru ca Filarmonica Pitești, instituție muzicală profesionistă aflată atunci la început de drum, să primească numele „Dinu Lipatti”. Era de dorit, o doream cu toții, avem Fundățeanca aproape, dar a fost imposibil, o altă filarmonică din țară, cea de la Satu Mare, să grăbise să facă acest gest sublim din 1991. „Să rămână ei cu Dinu, iar noi îl luăm pe Lipatti”, îmi zicea Î.P.S. Calinic.
Dar Dinu Lipatti nu are nevoie să fie urcat pe firmament, nu are nevoie de statui (din fericire, i s-a realizat una în fața casei memoriale), de străzi care să-i poarte numele. De fapt, noi avem nevoie de el, noi trebuie să-l cântăm mai mult, să-l cunoaștem mai bine. Prin muzica lui Dinu Lipatti nu te înalți la cer, nu cobori nici în genuni, ci simți cum devii mai bun.
Jean Dumitraşcu
0 Comentarii