Web Analytics

Cel mai mic dintre elevii care au dus Argeşul pe primul loc la Concursul Naţional de Geografie: „Am învăţat de dimineaţă până seara”

de | 31.01.2019 13:55 | Actualitate

La sfârșitul săptămânii trecute, la Râmnicu Vâlcea a avut loc Concursul Naţional Interdisciplinar „La Şcoala cu Ceas”, competiţie în care s-au întrecut sute de copii din 23 de judeţe. Trei cupe din cele şase acordate celor mai buni elevi la disciplina geografie au ajuns în judeţul Argeş.

Emanuel Mazăre (foto) este cel mai mic dintre elevii argeșeni care au adus județului Argeș o cupă la această disciplină. Puștiul este elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”din Piteşti și a fost pregătit de profesorul Sebastian Florescu.
„Am muncit mult înainte de concurs, chiar pot spune că am învățat de dimineaţa până seara, zilnic, la geografie. Am făcut multe fișe, m-a ajutat mult și domnul profesor… Îmi place foarte mult geografia. E hobby-ul meu. La fel și istoria. Dar foarte mult, extraordinar de mult îmi place matematica, iar când voi fi mare îmi doresc să devin informatician. Geografia o s-o iau, cum am spus, ca pe un hobby”, a declarat, exclusiv pentru Jurnalul de Argeș, Emanuel Mazăre, care a adus județului Argeș și un premiu I la istorie. La geografie, o altă cupă a ajuns la Lavinia Alexandra Pătru, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială „Basarab I” Curtea de Argeş, pregătită de prof. Anca Popescu.
La clasa a şaptea, cupa a ajuns la Ioan Teodor Zahiu, elev la Şcoala Gimnazială „Nicolae Simonide” Piteşti, coordonat de prof. Denisa Jarca.
„Argeşul obţine, an de an, un număr tot mai mare de cupe la Concursul naţional de Geografie «Şcoala cu Ceas» de la Râmnicu Vâlcea, ceea ce arată interesul copiilor pentru cunoaştere şi dăruirea profesorilor de geografie din Argeş. Aceste rezultate şi larga participare – 23 de judeţe, 750 elevi – demonstrează că geografia nu este doar un obiect de studiu, ci un mod de a privi lumea şi de a o cunoaşte”, spune Sebastian Florescu, unul dintre profesorii argeşeni ai căror elevi s-au remarcat, an de an, cu rezultate excepţionale la acest concurs.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii