Didier Deschamps va renunța la postul de selecționer al Franței după Mondialul din SUA, Mexic și Canada, în 2026.
Prezent la Bordeaux, cu ocazia unui eveniment la care a participat și prima doamnă a Franței, Brigitte Macron, Didier Deschamps a explicat că decizia de a părăsi naționala Franței după Mondialul 2026 este ceva ce avea în minte de mai multă vreme.
„Nu a fost pregătit sau calculat (…), dar este ceva care mi-a fost foarte clar în cap de mult timp”, a punctat Deschamps, potrivit gsp.ro. Apoi a detaliat: „Sunt aici din 2012, am contract până în 2026. Toate lucrurile bune trebuie să se încheie.
Trebuie să știi să spui stop. Am această libertate, am avut-o mereu. Au trecut 12 ani, vor fi 14… E în regulă, mi-am făcut datoria, mai am încă doi ani de acum înainte”.
Două obiective majore îl mai așteaptă pe Didier Deschamps în calitate de selecționer al Franței: Liga Națiunilor și Campionatul Mondial, care va avea loc în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
Deschamps a fost al patrulea selecționer în topul salariilor celor 24 al echipelor participante la Euro 2024, cu 3,8 milioane de euro net anual.
Presa franceză a vehiculat numele lui Zinedine Zidane (52 de ani) ca favorit să-l înlocuiască pe Deschamps.
Fostul mare mijlocaș și câștigător a trei Ligi ale Campionilor consecutive cu Real Madrid a cucerit 11 trofee cu clubul blanco, în cele 263 de meciuri adunate pe banca tehnică în două mandate, cu o pauză între ele de nouă luni și jumătate.
Citește și: Anca Todoni și Gabriela Ruse, în ultimul tur al calificărilor contând pentru Australian Open
0 Comentarii