Web Analytics
scris joi, 27.06.2024

Diana Şoşoacă cere referendum pentru ieşirea României din NATO

 Diana Șoșoacă a lansat o interpelare în Parlament prin care solicită organizarea unui referendum național pentru ieșirea României din NATO. Senatoarea acuză alianța nord-atlantică de neo-colonialism și opresiune, susținând că România se află sub „bocancul NATO”, iar influența acestuia se resimte în întreaga Europă.

Diana Şoşoacă cere referendum pentru ieşirea României din NATO

Senatoarea și-a expus punctul de vedere criticând dur evoluția NATO, pe care o consideră un instrument de opresiune al Statelor Unite pentru promovarea intereselor sale economice, și nu un tratat militar defensiv destinat apărării păcii și democrației mondiale. Ea a enumerat mai multe zone geografice, inclusiv Coreea, Taiwan, Vietnam, Orientul Apropiat și Mijlociu, și alte regiuni, unde, în opinia sa, NATO și SUA au acționat ca „jandarmi mondiali”, impunându-și voința cu forța.

Citește și: Fost șef SIE, dezvăluiri explozive despre implicarea politică în justiție

„Evoluția Tratatului Atlanticului de Nord, de la înființarea sa până în prezent, a dovedit cu prisosință, fără doar și poate, că acest Tratat militar s-a constituit într-un instrument de opresiune a popoarelor, la îndemâna exclusivă a S.U.A., pentru promovarea, apărarea și dezvoltarea intereselor economice ale S.U.A., nicidecum un Tratat Militar Defensiv, menit să apere pacea și democrația mondială așa cum este declarat. Coreea, Taiwanul, Vietnamului, Cambodgia, țările din Orientul Apropiat și Mijlociu, Iranul, Irakul, Afganistanul, Africa de Nord, spațiul ex-Iugoslav, America Centrală și de Sud sunt zone geografice arhicunoscute unde NATO, implicit S.U.A., NU AU FOST CHEMATE SĂ IMPUNĂ, DIN POZIȚIA DE JANDARM MONDIAL, pacea și democrația! Zonele menționate sunt spații geografice imense, în care BOCANCUL N.A.T.O. a călcat și distrus cu samavolnicia celui puternic, pacea și a răpit viața a milioane de oameni, a ucis tradițiile și mileniile de cultură naționale din aceste zone!”, a transmis Diana Şoşoacă.

Citește și: Ce nu i-a convenit poliţistului şpăgar Ciprian Marangoci după ce a încheiat acord de recunoaştere cu procurorii

Aceasta a afirmat că efectele neo-colonizării americane se resimt puternic în Europa și în special în zona Ucrainei, unde s-au ciocnit cu interesele și puterea militară a Rusiei. Ea a subliniat că implicarea NATO în conflictul dintre Rusia și Ucraina, atragerea țărilor baltice în sfera de influență a NATO și proliferarea amenințărilor la adresa Rusiei au generat o stare de convulsie politico-economică în Europa și au amplificat tensiunile globale.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită