Web Analytics
scris vineri, 16.01.2026

DGA. Polițist de la Permise, condamnat pentru mită. Cât a cerut ca să sprijine o candidată

Miercuri, 14 ianuarie, Curtea de Apel Brașov a admis apelul formulat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul Brașov și a condamnat un agent de poliție de la Permise Brașov la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită – se arată într-un comunicat al DGA Covasna.

DGA. Polițist de la Permise, condamnat pentru mită. Cât a cerut ca să sprijine o candidată

Hotărârea instanței este definitivă.

Cercetările au fost desfășurate de ofițerii DGA Covasna.

Conform sursei citate, cel în cauză, în calitate de agent șef principal de poliție la Permise Brașov, în perioada august – septembrie 2022, a pretins suma de 5.000 de lei prin intermediul altui inculpat pentru pentru a efectua reprogramarea cu celeritate a unei candidate în vederea susținerii probei practice a examenului auto și pentru a sprijini promovarea frauduloasă a acesteia, în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoria „B”.

Direcția Generală Anticorupție reamintește că sesizarea faptelor de corupție poate fi realizată la sistemul telefonic Call-center anticorupție – 0800.806.806, apel gratuit, din orice rețea, precum și la structurile teritoriale ale instituției.

Citește și: Video-Pitești. 11 tineri care s-au încăierat la mall, reținuți de polițiști

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Du-te, vino prin Primăria Câmpulung

Se tot fac angajări în administrația locală câmpulungeană, aproape toate posturile sunt unice, deci se poate, dar se și pleacă voit sau fără voie....