Web Analytics
scris marți, 03.06.2025

DGA. Polițist cercetat pentru mită, abuz în serviciu și braconaj

Luni, 2 iunie, ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA Arad au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Arad, în cadrul unui dosar penal care vizează un agent de poliție din cadrul IPJ Arad – Postul de Poliție Păuliș.

DGA. Polițist cercetat pentru mită, abuz în serviciu și braconaj

Citește și: Percheziții în Argeș în două dosare. Pe cine vizează anchetatorii

Potrivit unui comunicat al DGA Arad, perchezițiile au fost efectuate la locuințele unor persoane fizice și la sediul Postului de Poliție Păuliș.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, printre care luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe înscrisuri relevante pentru cauză, 15 cartușe deținute fără autorizație și 80 de cartușe păstrate în alte locuri decât cele prevăzute de lege, precum și sumele de 120.300 de lei și 225 de euro – se mai arată în comunicat.

Față de agentul de poliție cercetat a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar procurorul de caz a dispus ca acesta să fie plasat sub control judiciar timp de 60 de zile.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită