Web Analytics

articol scris joi, 11 octombrie 2018

Dezvăluirile lui Sever Pahonţu despre intervenţiile lui Chiriloiu pentru achitarea soţiei acestuia în dosarul de corupţie

# Memoriul unui muribund. Cu doi ani înainte să fie răpus de cancer, fostul şef al Ocolului Silvic Vidraru a solicitat intervenţia prefectului de Argeş # În 2008, când s-ar fi făcut intervenția, soția lui Sever Pahonțu era președintele Judecătoriei Curtea de Argeș, instanța care avea pe rol dosarul Alinei Chiriloiu # După refuz, Pahonțu susține că șeful de la Silvic l-a amenințat că se ocupă de el, lucru care s-a și întâmplat în anii care au urmat # Odată cu tortura psihică de la serviciu au început să apară și problemele de sănătate ale lui Pahonțu, care mai bine de doi ani s-a luptat cu un cancer nemilos, căruia, la final, i-a căzut victimă # Lui Sever Pahonțu i s-au făcut numeroase referate nejustificate din ordinul lui Armand Chiriloiu și era chemat periodic în comisia de disciplină a Direcției Silvice Argeș
La sfârșitul lunii septembrie a.c s-a stins din viață fostul șef al Ocolului Silvic Vidraru, inginerul Sever Pahonțu, după o dramă care i-a impresionat pe silvicultorii din Argeș, deși prea puțini au îndrăznit să meargă la înmormântare sau măcar cu o lumânare la căpătâiul fostului coleg. Asta pentru că inginerul răpus de cancer a fost inamicul public nr. 1 al actualului șef al Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, și niciun silvicultor cu funcție nu a dorit să își atragă mânia unui șef recunoscut pentru felul despotic în care se poartă cu subordonații.
La câteva zile de la moartea lui Sever Pahonțu, am intrat în posesia unui memoriu dramatic adresat de acesta prefectului de Argeș din 2016, Cristian Soare. Sever Pahonțu descrie cu lux de amănunte umilințele la care a fost supus de Armand Chiriloiu, după ce acesta a ajuns la conducerea Direcției Silvice Argeș , în urma alegerilor din 2012, când la putere a venit guvernul lui Victor Ponta, știut fiind faptul că familia Chiriloiu este o apropiată a lui Ilie Sârbu, socrul fostului premier PSD. Cauza șicanelor, susține Sever Pahonțu, a fost tocmai refuzul lui de a interveni pe lângă soția sa, fosta președintă a Judecătoriei Curtea de Argeș, în dosarul de corupție al Alinei Chiriloiu. După cum vă reamintiți, Jurnalul de Argeș a făcut public, în mai multe episoade, dosarul în care Alina Chiriloiu, soția directorului Direcției Silvice Argeș, a fost condamnată la instanța de fond, chiar la Judecătoria Curtea de Argeș, la patru ani de închisoare în dosarul retrocedării cu cântec a 10 hectare de pădure pe Transfăgărășan.

Sever Pahonțu: „În 2008, Chiriloiu m-a contactat personal pentru ca, prin intermediul soției mele, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș la acea dată, să intervin într-un dosar penal pentru ca soția sa să fie achitată”

„Domnule Prefect al Județului Argeș,
Subsemnatul Pahonțu Sever Adrian, domiciliat în municipiul Curtea de Argeș…, inginer silvic la Ocolul Silvic Vidraru, formulez prezentul memoriu, prin care înțeleg să aduc la cunoștința dvs., în calitate de prefect al județului Argeș, comportamentul domnului director al Direcției Silvice Argeș, inginer Armand Chiriloiu. Sunt de profesie inginer silvic și lucrez din anul 2005 la Ocolul Silvic Vidraru, între anii 2006-2009 și 2011-2012 ocupând funcția de șef de ocol la Ocolul Silvic Șuici și, respectiv, Ocolul Silvic Vidraru. În perioada în care am fost șef al Ocolului Silvic Șuici am angajat un avocat pentru a apăra interesele ocolului în procesul cu Episcopia Argeșului care solicita retrocedarea sediului de ocol. În acest dosar am invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31, aliniatele 3, 4, 7, 8 și 9 din Legea 1/2000, iar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 602/20.05.2008, a admis excepția de neconstituționalitate.
În acest context, nu numai sediul Ocolului Silvic Șuici a rămas în patrimoniul Romsilva, ci și toate celelalte mijloace fixe și construcții din întreaga țară neretrocedate până la acea dată. În anul 2012 am fost schimbat din funcție prin demisie, așa cum s-a întâmplat și cu alți șefi de ocoale, ca urmare a schimbării Guvernului”, își descria, pe scurt, activitatea dinainte de urgia ce avea să vină în viața sa Sever Pahonțu.

„După achitare, domnul Armand Chiriloiu m-a contactat din nou și mi-a spus: «Ai văzut, mă, că se poate, lasă că mă ocup eu de tine!»”

În continuare, prefectul de la acea dată al județului (Cristian Soare, n. red) era înștiințat asupra unei infracțiuni cât casa: „Domnul Armand Chiriloiu a fost numit director al Direcției Silvice Argeș și în această calitate l-a numit pe inginerul Șerbănoiu Daniel șef al Ocolului Silvic Vidraru. Pe inginerul Chiriloiu Armand îl cunoșteam deoarece, în anul 2008, acesta m-a contactat personal pentru ca, prin intermediul soției mele, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș la acea dată, să intervin într-un dosar penal (dosarul nr. 614/216/2007 al Judecătoriei Curtea de Argeș), pentru ca soția sa, înculpată în acel dosar, să fie achitată. Speța se referea la retrocedări abuzive a 10 ha de teren forestier în zona Piscu Negru de pe Transfăgărășan, care ajunseseră în proprietatea familiei Chiriloiu.
Evident că nu am dat curs solicitării domnului Chiriloiu, motiv pentru care acesta m-a amenințat că «va avea grijă de mine». Chiriloiu Alina a fost condamnată de instanța de fond și de către instanța de apel la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, însă, la Curtea de Apel, în recurs, a fost achitată. După achitare, domnul Armand Chiriloiu m-a contactat din nou și mi-a spus: «Ai văzut, mă, că se poate, lasă că mă ocup eu de tine». Ca urmare, din mai 2012, atât domnul Chiriloiu Armand, cât și domnul Șerbănoiu Daniel, noul șef al Ocolului Silvic Vidraru, au început o campanie sistematică de denigrare și de hărțuire a mea, cu scopul concret de a mă îndepărta definitiv din sistemul silvic.
Astfel, cu toate că am gradul profesional de inginer consilier silvic, de când domnul Șerbănoiu Daniel a venit la conducerea ocolului, în fiecare an am primit calificative de satisfăcător sau nesatisfăcător, fără ca acestea să-mi fie aduse la cunoștință în termenul și modalitatea prevăzute de regulament. Abuzurile au continuat, șeful de ocol făcându-mi nenumărate referate, iar directorul Direcției Silvice chemându-mă cam o dată la trei luni la comisia de disciplină a Direcției Silvice Argeș”, scria în memoriu răposatul Sever Pahonțu.

Mutat din birou, într-o magazie fără încălzire

Fostul șef al O.S. Vidraru mai aduce și alte acuze în memoriul trimis prefectului: „Începând cu anul 2012 mi s-au aplicat numeroase sancțiuni disciplinare tocmai pentru că în contractul colectiv de muncă există prevederea conform căreia salariatului care are trei sancțiuni disciplinare definitive i se desface contractul de muncă. Am contestat toate aceste sancțiuni în instanță și am câștigat definitiv, conform hotărârilor pe care le anexez prezentului memoriu.
De asemenea, directorul Direcției Silvice, Armand Chiriloiu, a formulat împotriva mea 5 plângeri penale și ca urmare a acestora mi-a suspendat contractul de muncă începând cu data de 14 octombrie 2014. Evident că am contestat și această măsură abuzivă, am câștigat definitiv în instanță și, în baza hotărârii judecătorești, am fost reintegrat în funcție începând cu data de 01.07.2015. Văzând că nu au reușit să mă îndepărteze din sistem, directorul Direcției Silvice Argeș împreună cu șeful Ocolului Silvic Vidraru au continuat să manifeste un comportament abuziv, să mă hărțuiască și să mă umilească la locul de muncă. Astfel, sunt trimis la marcări cu motocarul având asupra mea ciocanul de marcat, în condițiile în care autoturismele stau în curtea ocolului, mi se eliberează delegație de marcare pentru o anumită perioadă, iar dacă într-una din zile nu merg la marcări pentru că plouă, dar sunt la birou în acea zi și termin marcările în perioada înscrisă în delegație, mi se cere notă explicativă prin care să justific de ce nu m-am deplasat în acea zi în teren.
Din anul 2012 nu am primit calculator în dotare pentru întocmirea situațiilor cerute de fișa postului, colegilor fiindu-le interzis să-mi permită accesul la calculatoarele lor.
În luna octombrie 2015, am fost mutat forțat cu biroul în camera/magazia îngrijitoarei de ocol, unde încălzirea nu funcționează corespunzător și unde sunt depozitate materialele de curățenie”.

„Pe fondul stresului, starea de sănătate mi s-a deteriorat, iar în lunile ianuarie și februarie 2016 am fost internat la Spitalul

Universitar de Urgență București pentru afecțiuni ale ficatului, hipertensiune arterială și diabet”
Odată cu tortura psihică de la serviciu, au început să apară și problemele de sănătate ale lui Pahonțu, care mai bine de doi ani s-a luptat cu un cancer nemilos, căruia la final i-a căzut victimă. „Pe fondul stresului, starea de sănătate mi s-a deteriorat, iar în lunile ianuarie și februarie 2016 am fost internat la Spitalul Universitar de Urgență București pentru afecțiuni ale ficatului, hipertensiune arterială și diabet. În timp ce mă aflam în concediu medical, respectiv în ianuarie 2016, am aflat că am fost evaluat cu calificativul nesatisfăcător și pentru anul 2015.
Continuând acțiunea concertată de îndepărtare a mea din sistemul silvic, conducerea Direcției Silvice Argeș, pe baza referatului șefului Ocolului Silvic Vidraru, mi-a adus la cunoștință că, începând cu data de 18 iulie 2017, îmi vor înceta raporturile de muncă din cauza desființării postului pe care îl ocup. Odată cu această înștiințare, într-o bătaie de joc totală, mi-a fost făcută cunoscută lista posturilor vacante la data de 01.06.2016, având de ales între șofer, muncitor și fasonator manual.
Ca urmare a acestor abuzuri, m-am prezentat în audiență la directorul Regiei Naționale Romsilva și, după formularea unui memoriu la conducerea regiei, mi s-a comunicat prin fax o altă listă cu posturile vacante, care de această dată cuprindea și postul de inginer silvic la Ocolul Silvic Șuici.
Aceasta nu este, de fapt, decât o altă manevră a directorului Direcției Silvice Argeș, deoarece, dându-și seama că măsura restructurării postului de la Ocolul Silvic Vidraru este nelegală, intenționează să mă transfere la Ocolul Silvic Șuici, unde postul meu se va restructura ulterior, deoarece Ocolul Silvic Șuici și-a diminuat mult suprafața forestieră prin retrocedări, astfel încât schema de personal va fi redusă în mod corespunzător. Unul dintre criteriile ce sunt avute în vedere la restructurarea unui post este acela al obținerii calificativului nesatisfăcător, tocmai pentru a mă «încadra» în prevederile contractului colectiv de muncă.
Vă mai aduc la cunoștință că, deși sunt în perioada de preaviz, urmând să mi se desfacă contractul colectiv de muncă, mi s-au făcut în continuare referate de către șeful de ocol, astfel încât în data de 26 iulie 2016 am fost chemat în fața comisiei de disciplină a Direcției Silvice Argeș pentru o altă presupusă abatere disciplinară. Au fost situații când însuși consiliul de disciplină a hotărât în unanimitate de voturi nesancționarea subsemnatului, așa cum s-a întâmplat în data de 3.04.2014, conform înscrisului pe care-l anexez prezentului memoriu.
În final, vă solicit în mod respectuos ca, prin prisma atribuțiilor de prefect al județului Argeș, să întreprindeți toate măsurile legale ce vă stau la dispoziție pentru a stopa abuzurile pe care directorul Direcției Silvice Argeș atât personal, cât și prin intermediul șefului de ocol, Șerbănoiu Daniel, le săvârșește asupra mea.
Nu este posibil ca într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, o persoană să fie hărțuită sistematic, să fie intimidată cu plângeri penale și sancțiuni disciplinare, să fie amenințată că-și pierde locul de muncă la vârsta de 57 de ani doar pentru că nu a vrut să intervină într-un proces, într-un cuvânt pentru că nu a vrut să săvârșească infracțiuni.
Domnul director al Direcției Silvice Argeș se comportă ca și cum Direcția Silvică ar fi moșia domniei sale, iar persoanele incomode sau neagreate de către dânsul sunt tratate în cel mai umilitor mod cu putință.
Închei cu speranța că această stare de lucruri va înceta, pentru că maniera de lucru a domnului Armand Chiriloiu nu face cinste nici categoriei profesionale din care face parte și nici partidului al cărui membru este”.

Armand Chiriloiu: „Acuma sunt acuzat şi de crimă, nu? Ştiu poveştile astea! Haideţi, astea sunt glume, ce naiba?!”

L-am sunat și pe cel incriminat, respectiv pe directorul Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, care ne-a spus:
„Acuma sunt acuzat și de crimă, nu? Știu poveștile astea! Haideți, astea sunt glume, ce naiba?! Sunt glume și povești… Nu este, doamnă, adevărat, cum să fie adevărat așa ceva? Ce putea să facă soția dânsului în procesul soției mele? Ce treabă avea una cu alta? Ce dacă era șefa Judecătoriei? Are vreo influență asupra judecătorilor? Totul e pe nepotisme, pe ăstea? Astea sunt povești, poate să spună fiecare ce vrea, rugămintea e să fie foarte serioase lucrurile, nu să fim tratați în bășcălie, așa. Dacă eu vă spun că ați făcut nu știu ce, dumneavoastră mă credeți? Afirmațiile trebuie să fie susținute. Au probe? Există ceva? Povești așa, de adormit copiii, oricine poate să spună. Eu nu știu de acest memoriu. Dar suntem în 2018, are un termen legal. I s-a dat un răspuns? Dacă cineva face un memoriu la mine, eu îi răspund în 30 de zile. Adică așa mi se pare logic. I s-a răspuns, nu i s-a răspuns?”.

Prefectul Emilian Dragnea se dă lovit. A câta oară?

3 dragneaPentru că prefectul Emilian Dragnea nu ne-a primit la birou luni, 8 octombrie, secretara acestuia motivând ba că este obosit după referendum, ba implicat într-o convorbire telefonică urgentă, am înaintat Prefecturii Argeș o solicitare în baza legii 544/2001. Prin aceasta cerem să ni se comunice răspunsul dat petiționarului, în termenul legal, mai ales că memoriul cuprindea și un denunț al unei infracțiuni grave, trafic de influență pentru o intervenție într-un proces.
Nu este pentru prima oară când prefectul Dragnea se dă lovit și evită să dea răspunsuri la probleme de interes public. Din păcate, Emilian Dragnea este un exemplu de lipsă de comunicare și reacție în relația cu presa. Prefectura Argeș nu a mai organizat o conferință de presă de la sfârșitul lui 2017. Asta deși articolul 17 din Legea 544/2001 prevede că ”autoritățile publice au obligația să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferințe de presă pentru aducerea la cunoștință a informațiilor de interes public”.
 
 

Distribuie!

0 Comentarii

Video. Tânăr din Argeș, reținut pentru violență pe stradă

Polițiștii din Albeștii de Argeș au continuat cercetările într-un dosar de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii […] Citește!

Bursa socială a studenților, majorată? ANOSR cere 1.050 de lei pe lună

Bursa socială pentru studenți ar urma să rămână la 925 de lei pe lună. ANOSR cere majorarea cuantumului la cel […] Citește!

Edi Iordănescu, ofertă-surpriză de la FCSB. Gigi Becali îi propune până la 600.000 de euro, dar antrenorul pune condiții clare

Edi Iordănescu ar putea reveni la FCSB. Gigi Becali i-ar fi propus un contract atipic, fără salariu în primul an, […] Citește!

Ajutor de până la 500 de lei pe lună pentru încălzire. Cine poate primi banii de la stat în această iarnă

Românii cu venituri mici pot primi și în sezonul rece 2026–2027 ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței. Sprijinul se […] Citește!

Incendii devastatoare în sudul Italiei. Turiști români, blocați de flăcări în apropierea cazărilor

Incendiile de vegetație continuă să provoace probleme în sudul Italiei. Flăcările s-au extins în apropierea unor zone locuite și turistice, […] Citește!

Clinica SalvaDent se extinde și la Mioveni

*Deschiderea e pe 16 septembrie, iar pe 17 și 18 septembrie, pacienții vor face cunoștință cu echipa clinicii în cadrul […] Citește!

Lionel Messi revine la naționala Argentinei pentru meciul de adio. Când va avea loc partida

Lionel Messi a fost convocat de Lionel Scaloni pentru următoarele meciuri ale Argentinei și va reveni în tricoul „Albiceleste” pentru […] Citește!

TollRo, aplicația CNAIR pentru plata taxelor de drum în funcție de distanță, a intrat în testare

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a început testarea aplicației mobile TollRo, prin care anumite taxe de drum […] Citește!

Violențele din Piața Victoriei: 47 de persoane au ajuns la poliție. Câți jandarmi au fost răniți

Protestul fermierilor din Piața Victoriei s-a încheiat cu intervenția forțelor de ordine, mai multe persoane fiind conduse la secțiile de […] Citește!

Școlile din România primesc reguli speciale în cazul alertelor de drone. Ce trebuie să facă elevii și profesorii

Unitățile de învățământ din România vor primi recomandări clare privind comportamentul în cazul unor incidente cu drone. Ministrul Educației, Mihai […] Citește!

Motorina rămâne mai ieftină la pompă până la final de septembrie. Acciza redusă cu 25%

Reducerea accizei la motorina standard se păstrează și în a doua jumătate a lunii septembrie. Ministerul Finanțelor a decis menținerea […] Citește!

Italia prelungește controalele la frontiera cu Spania. Măsura vine după criza migranților din Ceuta

Italia menține încă 15 zile controalele temporare pentru persoanele care sosesc din Spania, pe fondul preocupărilor privind securitatea internă și […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!