Câmpulungul are zone de risc şi în afara celor în care protagonişti sunt romii, precum cei de la Dinicu Golescu sau de la Pescăreasa. Mai sunt blocuri cu minoritari şi prin cartierele mari, Vişoi şi Grui, iar o adevărată bombă încă nedezamorsată este reprezentată de blocul 17 Vişoi, bloc cu locuinţe sociale. Acolo incidentele sunt mai dese decât ploile de primăvară, iar Poliţia apare şi dispare. Este o zonă de groază pentru câmpulungenii din blocul alăturat, blocul 18, dar şi pentru cei de pe strada Emil Gârleanu, nu mai târziu de anul trecut un venetic ajuns concubin prin acel bloc izbind tot ce a prins în cale cu maşina. Fără permis, bineînţeles.
Dar, dincolo de acest loc pe care autorităţile nu au reuşit niciodată să-l domine, mai sunt ciudaţi ai Câmpulungului, beneficiari de locuinţe sociale, şi în alte blocuri. Primăria deţine locuinţe în diverse cartiere, astfel că le atribuie celor cu probleme şi care apoi le creează probleme vecinilor. Şi nu sunt probleme minore…
Cazul familiei Chiliment
Unul dintre cazurile de nesuportat este cel al familiei Chiliment, chiriaşă în blocul B6, Vişoi. La acest moment, în evidenţele Primăriei Câmpulung la numele titularului apare Chiliment Emilia/Dumitru, contract care expiră în 2022. Dar oamenii stau acolo de decenii, iar numele Dumitru nu mai este de actualitate, „capul” familiei decedând în 2014. A fost găsit mort printre blocuri, acolo unde îşi petrecea timpul câutând chiştoace de ţigări. A rămas soţia, Emilia, cu alte şase persoane în locuinţa de la parter cu sobă şi coş iţit până la ultimul etaj, să se evacueze fumul. Anul trecut în februarie, pe-acolo s-a evacuat şi focul. „După ora opt a serii de vineri, 22 februarie 2019, pe o vreme cu o vijelie teribilă, vecinii de peste drum, din blocul C2, au sesizat cum sar scântei de sub podul apartamentului de la etajul IV, scântei împrăştiate de vânt peste tot. Câţiva cetăţeni din imobilul de vizavi, martori ai pericolului cauzat de soba din locuinţa Primăriei ocupată de familia Chiliment, cunoscută ca un cal breaz în cartier, au strigat la cei afectaţi să iasă din case, căci le-a luat foc blocul! Starea de panică iscată la vederea focului şi a fumului înteţit de rafalele puternice i-a scos din apartamente pe proprietari. La scara A a fost afectat un colţ al acoperişului, în schimb, locatarii de pe scara B s-au ales cu o parte a faţadei reabilitate termic distrusă complet pe o latură”, asta este descrierea incidentului făcută de unul dintre ghinioniştii proprietari de apartament vecin de scară cu Chiliment.
Ce s-a întâmplat ulterior? Nimic, bineînţeles! La sesizarea unora dintre proprietarii de apartamente din acel bloc, răspunsul de la Primăria lui Ţâroiu este clar: „Nu au putut fi identificate persoanele vinovate de producerea incendiului”! Iar chiriaşului – adică celor din familia Chiliment – „nu i se poate restricţiona accesul la deţinerea cu chirie a unui apartament din fondul locativ, atâta timp cât se îndeplinesc condiţiile şi criteriile stabilite de legislaţia în vigoare”. Bravo! Ani de scandaluri, beţii, amenzi, datorii la utilităţi şi la chirie, bătăi, „doar 5 persoane cu forme legale” (citat din răspunsul de la Primărie), dar în apartamentul de două camere stau 7, inclusiv doi copii minori, iar proprietarul, adică municipalitatea, susţine că „se îndeplinesc condiţiile şi criteriile”?! A fost o vreme când opozanţii lui Ţâroiu, adică liberalii, au lătrat ca dulăii cerând verificarea situaţiei tuturor locuinţelor sociale şi au sfârşit chelălăind ca puii, în loc de a-şi susţine demersul.
De la incendiu, la Covid-19
Când a murit Dumitru, familia Chiliment era deja clientă a Judecătoriei Câmpulung din cauza datoriilor la apă şi canal, fiind chemată în instanţă de Edilul CGA. Datoriile au rămas, anul trecut Emilia fiind obligată la plata unui debit în valoare de 5.751 de lei. Şi se ştie faptul că Edilul mai are prostul obicei să stopeze furnizarea apei potabile pe o scară doar din cauza unui rău-platnic, indiferent de situaţia celorlalţi. Apoi nu au lipsit nici datoriile la chiria către Primărie, o plată fiind urgent efectuată imediat după incendiul de anul trecut, cu consecinţa ştiută deja.
S-au potolit cei din familia Chiliment după incendiu? În niciun caz… De Paşte, în plină stare de urgenţă, cheful a fost în toi la „năpăstuiţii” protejaţi de Primărie. Chef nu în apartament, ci pe-afară, ca să fie expunere. Apoi, la doar câteva zile, titulara de contract, septuagenara Emilia, a fost depistată cu Covid-19. Bătrâna obişnuieşte să facă menajul pentru unele familii, însă nu se ştie de la cine s-a pricopsit cu noul coronavirus. A fost internată, iar familia băgată în izolare. O izolare nerespectată deloc…
Pe 10 mai, una dintre fiicele Emiliei şi unul dintre copiii minori au fost depistaţi pe stradă, în faţa unei benzinării. Femeia a fost amendată, la fel şi un bărbat care o însoţea şi avea gura mare. Iar cu o zi înainte, unul dintre fraţii ei se plimba nestingherit prin oraş, fiind amator de cotrobăit în gunoaie. Halal respectare a măsurilor! E totul în regulă, domnule prefect, că aşa spuneţi în comunicate?! Sau aşteptăm continuarea, să aflăm cine a luat virusul de la Emilia Chiliment sau de la copiii ei protejaţi de Primărie?!
Primarul Ţâroiu zice că nu are ce să le facă
Primarul Liviu Ţâroiu susţine că nu are ce să le facă chiriaşilor-problemă. „Nu pot să-i dau afară, că după aceea mă acuzaţi că i-am dat afară. Nu ştiu, poate după ce se va construi noul bloc social o să-i grupăm cu alţii”, susţine edilul Câmpulungului. Şi are dreptate, oarecum, fiindcă alegătorii nu pot fi lăsaţi în stradă, dar ignoră faptul că alte zeci de persoane au de pătimit din cauza lor. Chiar s-au produs schimbări de proprietari pe acea scară de bloc, existând şi un caz în care cineva a cumpărat un apartament şi, după ce a descoperit ce e la parter, a revândut locuinţa. Soluţia ar fi una simplă, în condiţiile în care se tot vorbeşte de penuria de locuinţe de serviciu în Câmpulung. „Socialii” să fie grupaţi pe blocuri, cum este problematicul 17, fiindcă efectuarea unor controale drastice ar evidenţia cu siguranţă lipsa îndeplinirii condiţiilor şi criteriilor pentru unii dintre beneficiari, cei din familia Chiliment putând lua locul acestora, fără a mai constitui o problemă pentru proprietarii de bloc în care Primăria a mai rămas cu unul-două apartamente folosite ca locuinţe sociale. Oricum, la modul cum respectă familia Chiliment regulile de bună-cuviinţă, ordine şi linişte publică sau pe cele de izolare, Câmpulungul poate prinde un loc fruntaş în topul localităţilor cu probleme în vreme de pandemie. Mai ales că familia de 5 persoane cu forme legale şi nu se ştie câţi ilegale nu este singurul cui care înţeapă comunitatea câmpulungeană.
Cătălin Ioan Butoiu
0 Comentarii