Cu ani în urmă, într-o țară occidentală, am avut ocazia să mă plimb câțiva kilometri printr-o pădure cu statut de arie protejată. Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut… Mi-a plăcut că natura era, adică este, la ea acasă, ca să zic așa, cu liniștea ei, cu diversitatea ei „neumblată”, necotropită de case și de vile, de buticuri, de corturi de nunți și de cârciumi. Pentru un om care vrea să se deconecteze total de stresul și de larma citadină, un astfel de mediu poate fi remediu. Nu mi-a plăcut însă ceva: pădurea, chiar dacă se află la margine de oraș, nu este accesibilă. E aproape pustie, tocmai pentru că e lipsită de amenajări elementare de agrement: alei, băncuțe, piste de biciclete, iluminat public, toalete ecologice. Așa că pe acolo nu vezi prea des copii însoțiți de bunici ori de părinți.
La Pitești, cu Pădurea Trivale e altă poveste. E un fel de struțo-cămilă. Adică, nici struț, nici cămilă. În ultimele trei decenii, mai bine de jumătate din această pădure a trecut pe nesimțite în stăpânirea intereselor private. De ce? Pentru că s-a putut! Într-o țară condusă de „băieți deștepți”, legislația a permis asta, așa cum a permis demolarea industriei, defrișarea la ras a pădurilor ori captarea în totalitate a unor cursuri de apă. Prin urmare, astăzi, în Pădurea Trivale găsești orice vrei și ce nu vrei, începând cu tot felul de construcții, case, vile, ansambluri de vile, ridicate fără nicio disciplină urbanistică, șosele asfaltate, pline cu mașini care au acces, dincolo de unele bariere puse de formă, până la „Grotă”, chioșcuri, restaurante, amenajări pentru botezuri și nunți și așa mai departe.
Citește și S-a votat! Pădurea Trivale devine pădure-parc și arie protejată
Tot acest amestec kitschos n-are cum să-ți placă. Și, totuși, așa cum e ea, pădurea există în oraș, o bucată din ea mai e a noastră, o putem păstra, printre arborii ei seculari ne putem relaxa, putem respira. De aici încep și discuțiile. De fapt, ele revin, când și când, pe agenda de lucru a unor politicieni, care au tot folosit subiectul în scop electoral. Nu mă voi referi la ei, chiar nu merită, ci la cei cărora chiar le pasă de soarta acestei păduri, care și-au pus obrazul pentru salvarea și protejarea ei. Vasăzică, pădure-parc sau pădure arie protejată?
Cu trei ani în urmă, când dr. Tiberiu Irimia, consilier local liberal, a inițiat campania „Trivale – pădure-parc”, l-am privit cu neîncredere, gândindu-mă că în cortul ridicat în acest sens în fața Teatrului „Al. Davila” el strânge, de fapt, semnături pentru a-și consolida capitalul politic. M-am înșelat. Dr. Irimia s-a ținut de idee, și-a argumentat-o temeinic și, cu sprijinul primarului urbei, Cristian Gentea, a altor colegi din legislativul local, a dus-o până la capăt. Iar acum 160 de hectare din Pădurea Trivale vor deveni Pădure-parc, deschizându-se calea unui proiect de reamenajare civilizată și extinderea parcului actual, prin accesarea de fonduri europene în valoare de 9 milioane de euro. Spre folosința piteștenilor.
Pe de altă parte nu pot să nu remarc tenacitatea cu care colegul său de partid Mihai Coteț, dar și viceprimarul userist Mihai Mihăilescu se bat – cu cele mai bune intenții, sper – pentru transformarea pădurii în arie protejată, ca singură variantă de salvare a ce mai e de salvat din această avuție a noastră.
Care e calea de urmat? E nevoie de referendum? Nu noi decidem asta. Piteștenii trebuie să știe, însă, ce vor: ori parc, ori arie protejată? Pare simplu. Eu am explicat aici ce îmi place și ce nu îmi place.
0 Comentarii