Deputatul PPU-SL Andrei Gerea solicită ministerului Sănătății să investigheze cazurile în care testele de depistare a SARS-CoV-2 au fost eronate, zeci de persoane aflându-se în situația traumatizantă de a fi internate și chiar să primească tratament împotriva COVID-19, deși nu erau infectate cu acest virus.
După cum se cunoaște, testul de referință pentru diagnosticarea COVID-19 utilizează metoda Real Time PCR, celor suspecți fiindu-le recoltate probe de exsudat nazofaringian și faringian.
Teoretic, rata de eroare trebuie să fie extrem de mică. Numeroasele cazuri evidențiate în mass-media, dar și lipsa unor explicații clare, logice, în urma unor cercetări a acestor cazuri și nu în urma unor presupuneri, au indus o scădere a încrederii populației în corectitudinea acestor teste, iar persoanele diagnosticate fals-infectate au trăit experiențe dramatice.
„Recent, am aflat cu stupoare despre cazul unei doamne din Topoloveni, Argeș, care s-a dus la spital pentru un banal control (fiind însărcinată) dar, după ce i s-a făcut testul COVID obligatoriu înainte la internare, în loc să se bucure de aducerea pe lume a unui bebeluș, a trecut printr-o experiență traumatizantă.
Din ceea ce a povestit doamna, i-a fost refuzată retestarea la cerere, contra-cost și numai la insistențele medicului cu care trebuia să nască i-au fost recoltate noi probe. Surpriză, rezultatul a ieșit negativ!
Practic, femeia însărcinată, aproape de naștere, a trăit o adevărată dramă, trecând prin stări emoționale extreme, fiind nevoită să suporte condiții spitalicești care nu pot fi considerate decente pentru niciun pacient, cu frica de a fi infectată, doar pentru că nimeni nu a vrut să repete un nenorocit de test înainte de a fi mutată într-o secție în care erau internate gravidele infectate!
Și gândindu-mă la acest caz, mi-am amintit de un altul cel puțin la fel de cunoscut: cei 23 de fotbaliști de la CFR Cluj care au ieșit pozitiv în urma testelor de depistare a SARS-CoV-2 pentru ca apoi, la repetarea testelor, toți să fie declarați negativ! Înțelegem, mai apare o eroare (din cauză umană, a aparatelor, a reactivilor, cum încerca ministrul Tătataru să explice), dar 23 din 26?
Mi se pare anormal ca asemenea cazuri să nu fie anchetate și clarificate de specialiști – dacă există, la ministerul Sănătății – pentru că au rolul imediat și direct de a scădea credibilitatea în rândul populației.
În al doilea rând, având în vedere măsurile care se iau, persoanele care ajung în aceste situații în care sunt fals-infectate, trăiesc adevărate șocuri emoționale.
Cred că românii au dreptul să știe cât de eficiente și unde pot face teste corecte!”, a subliniat deputatul de Argeș Andrei Gerea. ( M.S)
0 Comentarii