Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, susține că, după decenii în care a fost neglijată și lăsată în paragină, în sfârșit, în această primăvară, vor începe lucrările de reabilitare la Gara Regală din Curtea de Argeș. Deputatul a insistat încă din timpul Guvernului Orban să se aloce bani pentru reabilitarea clădirii monument istoric.
Citește și: AFP: Fermierii polonezi blochează un punct de frontieră important cu Germania
„Am insistat pentru realizarea acestei reabilitări încă din timpul Guvernului Orban, când am susținut că Gara Regală trebuie să redevină un obiectiv reprezentativ pentru Curtea de Argeș. Voi urmări în continuare, cu atenție, demersurile și lucrările de reabilitare pentru refacerea acestui simbol al orașului.
Conform CFR, proiectul tehnic va fi gata cel târziu pe 29 martie, urmând ca apoi să fie dat ordinul de începere a lucrărilor și ca până pe 15 aprilie să înceapă lucrările efective de reabilitare. Valoarea totală a lucrărilor (proiectare și execuție) se ridică la 8,7 milioane lei, fără TVA, iar Gara Regală Curtea de Argeș trebuie reabilitată cel târziu până pe 30 aprilie 2026. Contractul a fost semnat pe 14 martie 2023, între Regionala Craiova a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA și Asocierea SC Euras SRL – SC Arhing S.R.L. (România). Atribuirea și semnarea contractului s-au făcut abia după ce au fost organizate șapte licitații în acest sens”- a declarat deputatul Adrian Miuțescu.
Gara a fost inaugurată pe 27 noiembrie 1898, când a fost dată în folosinţă calea ferată Piteşti – Curtea de Argeş. Cu excepţia lui Carol al II-lea, al cărui sicriu a fost adus în februarie 2003 cu un vehicul militar, toţi regii înmormântaţi în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeş au fost transportaţi cu trenul. Gara regală a fost ridicată din dorinţa lui Carol I, care adora Curtea de Argeş. Clădirea este declarată monument istoric de importanță națională.
0 Comentarii