Senatorul Florian Bodog, fost ministru al Sănătății social-democrat în guvernele Grindeanu și Tudose, i-a acordat prim-ajutor unui deputat liberal luni, în timpul zborului companiei Tarom de la Oradea la Bucureşti, efectuând manevre pentru a-l ajuta să respire.
Citește și: A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii. Avea 67 de ani
Bodog a precizat că au aşteptat în aeroport aproximativ trei ore până la îmbarcare şi, probabil, pe fondul oboselii acumulate, colegul a suferit cel mai probabil o lipotimie, dar şi-a revenit în câteva minute. „Nu s-a întâmplat nimic deosebit. În avionul care venea de la Oradea la Bucureşti, deasupra Clujului, echipajul a anunţat că există o urgenţă medicală. Au solicitat un medic. Între timp, stewardesa a aflat că sunt în avion, a venit şi m-a chemat în spate. Unui coleg deputat i-a venit rău şi i-am acordat prim-ajutor împreună cu domnul profesor Suciu de la Maternitatea Polizu. Era şi dânsul în avion. Colegul şi-a revenit după câteva minute”, a spus Florian Bodog, la Senat.
0 Comentarii