Web Analytics

Depuneri de coroane la capela Brătienilor, la 144 de ani de la înfiinţarea PNL

de | 23.05.2019 13:13 | Actualitate

PNL Argeș va organiza festivitățile dedicate sărbătoririi a 144 de ani de la înființarea partidului vineri, 24 mai, la Ștefănești, în zona Bisericii Florica de la Ștefănești. Acolo, cu începere de la ora 10,00, în prezența liderului național Ludovic Orban, a conducerii județene, membrilor și simpatizanților, va avea loc o depunere de coroane la capela Brătienilor. De asemenea, aici se vor susține speech-urile și va avea loc decernarea Premiului ”Gheorghe Brătianu” celui mai bun olimpic din Argeș. În cadrul conferinței de presă a organizației județene, președintele Adrian Miuțescu, prim-vicepreședintele Gelu Tofan și președintele de la municipiu Marius Postelnicescu au criticat decizia administratorului Vilei Florica, în speță CJ Argeș, și pe președintele instituției, Dan Manu, pentru faptul că, din rațiuni de campanie electorală, nu au aprobat organizarea simpozionului liberalilor în Centrul de Cultură ”Brătianu”.
Adrian Miuțescu a anunțat că, după alegeri, liberalii argeșeni vor declanșa procedurile pentru demiterea președintelui Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii