Web Analytics

articol scris joi, 15 mai 2014

Depozitul de deşeuri de la Câmpulung a fost sigilat în aşteptarea dezafectării

# Global Eco Center va ataca în justiţie dispoziţia Agenţiei pentru Protecţia Mediului # În depozit mai sunt aproximativ 3.000 de tone de deșeuri, jumătate dintre acestea fiind periculoase. La aproape trei săptămâni de la emiterea dispoziţiei de anulare a autorizaţiei de mediu pentru activitatea Global Eco Center pe fosta platformă ARO, miile de tone de deşeuri încă au rămas în depozit. Administratorul firmei, Vasile Tofan, susţine că nu poate să evacueze locaţia până nu are notificare scrisă de la APM şi ne-a declarat că va ataca în justiţie decizia de stopare a activităţii.
Circulaţia hârtiilor în cazul depozitului de deşeuri de pe fosta platformă ARO, deţinută de către Landmark Management, este greoaie, mai ales că cei vizaţi sunt reţinuţi în efectuarea procedurilor care decurg din hotărârea luată de APM pe 24 aprilie 2014. Potrivit administratorului Global Eco Center, Vasile Tofan, dispoziţia de anulare a autorizaţiei i-a fost comunicată de-abia pe 5 mai. „Mai am timp să contest dispoziţia Agenţiei de Mediu şi mă voi adresa în termenul legal instanţei de contencios administrativ”, susţine Tofan. Va conta ce se va decide în instanţă, însă până atunci cei de la Global Eco Center sunt dispuşi să se conformeze prevederilor din dispoziţia APM-ului. După cum ne-a declarat anterior Vasile Tofan, în depozit mai sunt în jur de 3.000 de deşeuri, aproximativ jumătate dintre acestea fiind periculoase, dar cantitatea este mai mică decât în lunile anterioare, în condiţiile în care s-a procedat la transportul unei părţi a acesteia. „Depozitul este sigilat şi supravegheat permanent, să nu apară vreo problemă. În baza dispoziţiei de la Mediu aştept încuviinţare pentru a dezafecta locaţia, să golesc depozitul de deşeuri.”, astfel prezintă Vasile Tofan situaţia actuală. Efectiv nu se poate desfăşura nicio activitate acolo, dacă nu există acceptul celor de la APM, prin activitate înţelegându-se dezafectarea locaţiei.

Termene pentru transportul deşeurilor

Garda de Mediu Argeș a precizat recent faptul că Global Eco Center nu mai are voie să colecteze, depoziteze şi să trateze deşeuri după ce a intervenit anularea autorizaţiei de funcţionare. În plus, firma lui Tofan trebuie să prezinte un grafic cuprinzând termene de expediţie a deşeurilor deţinute şi stocate pe fosta platformă industrială, însă, aşa cum am precizat, administratorul de la Global Eco Center susţine că încă nu a primit acceptul în scris pentru dezafectarea depozitului.

Primarul Andrei: „E treaba Ministerului Mediului”

Consiliul Local Câmpulung a adoptat recent o hotărâre prin care a interzis depozitarea sau incinerarea deşeurilor periculoase pe raza municipiului muscelean. Referitor la posibilitatea ca şi administraţia să intervină în cauza legată de Global Eco Center, primarul Călin Andrei spune că nu se poate acţiona în paralel cu autoritatea în domeniu. „Totul depinde acum de Ministerul Mediului, în condiţiile în care s-a emis o dispoziţie de anulare a autorizaţiei de funcţionare a firmei respective”, susţine acesta.

Global a pierdut procesul cu amenda de un miliard

Înainte de a ajunge în instanţă pentru atacarea dispoziţiei APM, Global Eco Center a fost implicată într-un proces cu Garda de Mediu, după ce a contestat o amendă de 100.000 de lei primită în aprilie 2013. Judecătoria Câmpulung a respins ca neîntemeiată plângerea firmei din Iaşi, iar pe 7 mai 2014 Tribunalul Argeş a considerat că este nefondat apelul declarat de Global Eco Center.
Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

FC Argeş, amical cu Rapid în pauza competiţională

FC Argeș și Rapid București se întâlnesc sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul prânzului, într-un meci amical ce se va desfășura […] Citește!

Campionatul Național de Poliatlon, găzduit de Pitești

Sâmbătă, 21 și duminică, 22 noiembrie 2026, Bazinul Olimpic din Pitești va găzdui Campionatului Național de Poliatlon la înot. Această […] Citește!

Premiile Filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România

Joi, 12 noiembrie 2026, la Casa Cărții are loc festivitatea de premiere a celor mai bune cărți apărute în 2025 […] Citește!

Cel mai bun scriitor roman este… maghiar!

Acum 11 ani, Nicolae Manolescu, fostul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, a inițiat concursul național „Scriitorii Anului”, acordând, pe […] Citește!

Scene din viaţa culturală piteşteană (194)

A promis Premiul „Vladimir Streinu”. În 25 mai 2014, a avut loc ultima întâlnire dedicată marelului critic și poet argeșean […] Citește!

Alina Gorghiu s-a întâlnit la Parlament cu primarii din Albeștii de Argeș și Mușătești

Deputasta Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, continuă întâlnirile de lucru cu primarii liberali din județ. De această dată, doi dintre […] Citește!

Lustrangii la Piteşti, la 1940

Lustrangii pe strada Șerban Vodă din centrul Piteștiului, în 1940. O meserie uitată, la modă în secolul al 19-lea și […] Citește!

Violonistul Răzvan Stoica revine la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Pitești organizează joi, 12 noiembrie, la ora 19, la Centrul Multifuncțional, Gala Tinerilor Dirijori UNMB. Alături de orchestra simfonică […] Citește!

Tragedie în Pitești! O femeie ar fi căzut de la etaj

Joi, 12 noiembrie 2026, o femeie în vârstă de 82 de ani, a fi căzut de la etajul al treilea […] Citește!

Comedia „Aventuri pe contrasens”, la Mioveni. Când are loc

Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va avea loc piesa […] Citește!

Gabriel Cazan și-a lansat romanul „𝐈𝐤𝐢𝐬𝐚𝐤𝐢 𝐒𝐡𝐢𝐛𝐮𝐢𝐚”

Gabriel Cazan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, și-a lansat, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, cea de-a 28-a carte […] Citește!

Pitești. Și în decembrie puteți scăpa de deșeurile voluminoase și DEEE

Primăria Pitești, prin Salubritate 2000, organizează, în decembrie, ultima campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!