Web Analytics
scris miercuri, 29.05.2024

Demisie răsunătoare, în SRI, după scandalul Coldea

După mega-scandalul iscat odată cu punerea sub acuzare a generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, are loc o demisie la nivel înalt în conducerea serviciului. Adjunctul SRI, Cristian Bizadea, se pensionează, la doar 48 de ani. De asemenea, fostul șef al SIE, Silviu Predoiu, a făcut dezvăluiri șocante despre Florin Coldea, spunând că acesta a fost numit într-o funcție înaltă fără să aibă pregătirea necesară și cu încălcarea normelor statutului militar.

Demisie răsunătoare, în SRI, după scandalul Coldea

Generalul SRI, Cristian Bizadea (48 de ani), pleacă din sistem începând cu data de 1 iunie, au declarat surse oficiale. Informația a fost confirmată de biroul de presă al Serviciului Român de Informații, care a precizat că nu este vorba de o demisie, ci de pensionare. Potrivit unor surse Realitatea Plus, Bizadea ar urma să activeze în zona de consultanță politică. ”Vă informăm că domnul Cristian Bizadea nu și-a dat demisia din SRI, ci a încetat raporturile de serviciu cu instituția noastră, prin valorificarea dreptului la pensie de serviciu, ca urmare a reducerii vârstei standard de pensionare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat”, a transmis biroul de presă al SRI.

Citește și: Papa Francisc: „Prea mult poponarism în Biserică!”

Bizadea a fost numit adjunct în 2016 la începutul mandatului lui Eduard Helvig. Fostul șef SRI a demisionat din funcție în 3 iulie 2023. După demisie, prim-adjunctul SRI, Răzvan Ionescu, a preluat conducerea serviciului. De atunci, SRI nu are conducere civilă.

Cine este Cristian Bizadea

Anterior numirii în funcția de adjunct din 2016, Bizadea a ocupat poziția de șef al Cabinetului Directorului SRI. Potrivit CV-ului oficial de pe pagina SRI, de la angajarea în Serviciu, în anul 2001, a deținut diferite funcții în Direcția Generală Contraspionaj: locțiitor al șefului Direcției, șef de departamente de analiză, operațiuni și planificare. În această calitate, a participat la operațiuni derulate în cooperare cu parteneri interni și externi ai SRI. A coordonat și contribuit la o bună parte din procesele de transformare instituțională a SRI. În anul 2013 a obținut titlul de doctor în sociologie la Universitatea din București, cu teza intitulată „Orientul Mijlociu Extins – o perspectivă demopolitică”. Este lector universitar și a predat cursuri de analiză a informațiilor și analiză de risc la Universitatea din București și la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”.

Citește și: Fostul ministru al Sănătății din perioada pandemiei Nelu Tătaru, recrutat de Securitate în perioada liceului

Este licențiat în drept al Universității „Lucian Blaga” Sibiu și are un master în comunicare și relații publice, obținut la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. Vorbește fluent limba engleză. S-a născut în anul 1976, în București. Are un copil.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită