Decizia recentă a Pentagonului de a retrage trupele americane din România a provocat un val de reacții în Congresul Statelor Unite, unde principalii responsabili ai comisiilor pentru apărare au condamnat public măsura. Senatorul Roger Wicker, președintele Comisiei pentru Servicii Armate din Senat, și congresmanul Mike Rogers, omologul său din Camera Reprezentanților, au acuzat Departamentul Apărării că acționează „necoordonat” și „în contradicție directă cu strategia președintelui”.

Cei doi lideri republicani au emis o declarație comună în care avertizează că întreruperea rotației brigăzii americane dislocate în România ar putea afecta grav echilibrul de securitate din Europa de Est. În opinia lor, această măsură transmite „un semnal greșit Rusiei”, într-un moment în care tensiunile regionale rămân ridicate.
„Ne opunem ferm oricărei reduceri a prezenței militare americane în România sau în statele de pe flancul estic al NATO. O asemenea decizie, luată fără un proces riguros de consultare interinstituțională și fără coordonare cu aliații, subminează eforturile de descurajare ale Alianței”, se arată în comunicatul Congresului.
Parlamentarii americani au subliniat că România este un aliat strategic central pentru NATO, care a investit constant peste 2% din PIB în apărare și s-a angajat să crească acest nivel la 5%. Țara găzduiește inclusiv sistemul Aegis Ashore, parte a scutului antirachetă al Alianței, asumând riscuri politice și economice importante pentru consolidarea securității regionale.
Legislatorii au atras atenția că o retragere a forțelor americane din România, la scurt timp după incidentele în care drone rusești au încălcat spațiul aerian românesc, ar putea fi interpretată de Moscova ca un semn de slăbiciune. „Statele Unite trebuie să demonstreze fermitate în fața agresiunii rusești, nu să-și reducă prezența acolo unde aliații se bazează pe noi”, au declarat Wicker și Rogers.
Totodată, liderii comisiilor de apărare au criticat faptul că Congresul nu a fost consultat înaintea luării acestei decizii, deși legea privind autorizarea apărării naționale pentru anul fiscal 2026 prevede clar că orice modificare majoră a poziției SUA în Europa trebuie precedată de o analiză amplă și coordonată.
În final, cei doi congresmeni au cerut Pentagonului explicații oficiale privind modul în care intenționează să compenseze impactul acestei măsuri asupra capacității de apărare a NATO, solicitând totodată garanții că brigăzile americane din Polonia și România vor rămâne elemente esențiale ale disuasiunii militare americane în regiune.




0 Comentarii