Web Analytics

De Ziua Regalității, Adrian Miuțescu și liberalii din Curtea de Argeș i-au adus un omagiu regelui Mihai

de | 10.05.2018 12:08 | Actualitate

pnl regalAstăzi, 10 Mai, Ziua Regalității, președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, împreună cu membrii din Organizația PNL Curtea de Argeș, au depus o coroană de flori la mormântul Regelui Mihai din Necropola Regală de la Mânăstirea Curtea de Argeș.
pnl regal3„Anul acesta este, din păcate, primul 10 Mai fără Regele Mihai, după moartea Sa România fiind mai săracă, iar românii mai singuri.
Dar putem fi recunoscători pentru faptul că am fost contemporani cu ultimul monarh al României. Iar evenimentele petrecute în zilele de după trecerea Sa în neființă și emoția din ziua înmormântării Sale, ne demonstrează încă o dată, că există oameni hărăziți de Dumnezeu să fie iubiți și dincolo de moarte si ca românii știu să aprecieze, mai devreme sau mai târziu ce are acest neam mai valoros. Regele Mihai I a fost o personalitate care prin forța împrejurărilor a marcat istoria României”, a punctat liderul liberalilor argeșeni, Adrian Miuțescu.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii